Noapte grea la Moraviţa. Ce au descoperit polițiștii de frontieră! Video

3260

Poliţiştii de frontieră de la Morivaţa s-au trezit cu noaptea în cap pentru a captura un nou grup de migranţi. De această dată, peste 30 de persoane au încercat să ajungă în țara noastră, ilegal.

migranti„În data de 25.01.2018, în jurul orei 05.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moravița, județul Timiș, pe timpul desfăşurării misiunilor de supraveghere şi control în zona de competenţă, au depistat pe raza localității de frontieră Lățunaș, la aproximativ 1000 m de graniţa cu statul vecin, 32 de persoane, care nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră. Acestea au fost conduse la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări”, spun poliţiştii.

Poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul era format din 14 bărbați și 10 femei, cu vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani, respectiv opt copii, cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani. Persoanele, cetăţeni din Irak, au declarat că au încercat să treacă frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.