Nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă. S-au furat trotinetele electrice de la Parcul Copiilor!

284

Doi tineri, bănuiți de furtul unor bunuri din Parcul Copiilor, au fost identificați de polițiștii Secției 1 Timișoara.

La data de 26 iulie a.c., în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Secției 1 Timișoara au identificat doi tineri, de 17 și 20 de ani, bănuiți de furt.

Din  cercetări a reieșit că, în noaptea de 04 spre 05 iulie a.c., tinerii ar fi pătruns prin efracție într-o clădire din Parcul Copiilor, de unde ar fi sustras 6 trotinete electrice, pe care ulterior le-ar fi valorificat.
Prejudiciul cauzat este estimat la 20.000 de lei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, procedându-se la reținerea pentru 24 de ore a tânărului de 20 de ani.
Totodată, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire față de un tânăr de 18 ani.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuiților.

LĂSAȚI UN MESAJ