Nicolae Simatoc. O viață ca un roman

62

S-a născut în 1920, în satul Grimăncăuți, localitate basarabeană aflată pe atunci în România (în fostul judeţ Hotin, trecuseră doi ani de la Unirea Basarabiei cu Țara) și acum în Republica Moldova. Etnic român, se numea Nicolae Șmatoc. Colea, cum îl vor striga toți, pe ulițele satului natal.

Fără a fi apucat să joace fotbal, legitimat la vreun club, în Basarabia, la doar 14 ani, în 1934, pleacă împreună cu mama, la Timișoara, tocmai în capătul celălalt al României Mari.

Aici își schimbă numele în Simatoc și, chiar în acel an, se apucă de fotbal, la juniorii Ripensiei. Este coleg acolo cu Cristi Alexiu (”biograful” de mai târziu al clubului), Mioc, Andreescu și Jifcovici.

În 1938, la 18 ani, semnează contractul de profesionist cu Ripensia, dar debutează într-un meci oficial în 1939. Marea Ripensie era însă spre apus. Joacă alături de Pavlovici, Bürger, Kotormany, Bindea, Beke, Marksteiner, Ciolac, Dobay, Tänzer I, Felecan I.

În 1940, la 20 de ani, debutează în națională, într-o victorie ”tricoloră”, 2-1 cu Iugoslavia la Belgrad. Printre coechipieri erau Mircea David, Rășinaru, Ploeşteanu, Ionică Bogdan. Simatoc, singurul ripensist, plus un ex-ripensist, Coracu.

În 1941, chemat pentru stagiul militar, se transferă la Carmen Bucureşti. O echipă ce nu spunea, încă, nimic.

Campion al Ungariei și jucător la Inter

Un an mai târziu pleacă la NAC (CAO), celebrul club orădean, aflat în campionatul Ungariei (consecință a Dictatului de la Viena). Își schimbă din nou numele – de data aceasta, în contextul agresivei maghiarizări impuse în Ungaria nemaghiarilor –, în Szegedi Miklós (Szegedi – numele de familie; ungurii trec întâi numele de familie, apoi prenumele).

Devine campion al Ungariei în 1944. Și e vorba de un campionat extrem de puternic pe atunci, și de o ediție oficială, nu una ”de război”. Alături de el, la NAC jucau legendarii Bodola și Petschowski, precum și alte nume mari: F. Meszaros, Spielmann, Toth III, iar în anii anteriori, Kovacs I.

În același an, se transferă la Vasas Budapesta. Își cunoaște viitoarea soție, o unguroaică din Budapesta, Etel (Etelka) Sztolarcsik, descendentă dintr-o familie de baroni, cu care se căsătorește în 1945. Toată viața, în familia lui se va vorbi în maghiară, nu și în română.

După sfârșitul războiului, în 1945, Simatoc revine la acest nume, dar și în capitala României, la Carmen (pentru care mai jucase pentru scurt timp și în 1943, în perioada NAC). Echipa industriaşului Mociorniţă devenea o mare forță a fotbalului românesc, urmând a se lupta pentru supremație cu arădenii de la ITA (UTA de azi). În perioada Carmen își ascunde originea basarabeană, din motive binecunoscute, legate de ocuparea țării de către bolșevici. La Carmen este la un moment dat, interimar, chiar antrenor-jucător (la doar 26 de ani!) și evoluează alături de celebrul Bazil Marian, de Angelo Niculescu, Fabian II și ex-ripensistul Iosif Kovacs.

În 1947, întrezărind teroarea ce va pune stăpânire pe țară timp de aproape două decenii, alege să ”fugă” în Occident (luând cu el și un fanion al Ripensiei!). Lăsa în urmă, pentru totdeauna, România și naționala ei, pentru care, între 1940-1946, strânsese 8 selecții. Devenea, oficial, un apatrid, statut pe care îl va avea până la stabilirea definitivă în Australia! Își schimbă anul nașterii în 1923, pentru a fi avantajat în cariera de fotbalist.

Joacă la Internazionale Milano. Echipa era antrenată de legendarul Giuseppe Meazza, care tocmai se retrăsese din activitatea de jucător (dublu campion mondial, în 1934 și 1938) și dă astăzi numele stadionului din Milano! Cu ”nerazzurri”, Simatoc ocupă locul 2 în Serie A (1949). Evoluau acolo jucători precum internaționalii italieni Franzosi, Giovannini, Fattori, Campatelli, Amadei și, mai ales, Lorenzi, plus ex-internaționalul maghiar Nyers I. Dar și Enzo Bearzot, viitorul antrenor campion mondial în 1982!

Trece apoi la Brescia, în Serie B. În 1950 joacă la Hungaria FbC Roma, o echipă demonstrativă alcătuită din jucători, în principal unguri, refugiați din țările proaspăt bolșevizate ale Europei Centrale și estice. Printre ei, Kubala, F. Meszaros (fostul coleg de la NAC) și Zsengeller. Kubala, cu care va fi coleg și la Barcelona și care va fi singurul jucător din lume selecționat în trei reprezentative (Cehoslovacia, Ungaria, Spania), îi va deveni prieten ”la cataramă”. Antrenorul Hungariei FbC era cehoslovacul Ferdinand Daucik. Tot atunci, Simatoc revine la numele de Szegedi.

Decar și campion la Barcelona!

În același an se transferă la Barcelona. Avea 30 de ani. În chiar prima etapă a acelui campionat, apare pe afișul care anunța meciul cu Real Sociedad (afiș care apare și pe coperta cărții pe care o vom prezenta mai jos). Joacă într-un celebru Barca – Real Madrid 7-2 (!!), la 24 septembrie 1950. Este folosit în nu mai puțin de 28 dintre cele 30 de etape ale campionatului, evoluează cu numărul 10 pe tricou, iar echipa câștigă Copa del Generalisimo (cupa națională).

În 1952, Barcelona cucerește toate cele cinci trofee ale sezonului: campionatul, Cupa Spaniei, Copa Eva Duarte de Peron (competiția care a precedat Supercupa Spaniei), Copa Martini & Rossi (trofeu internațional amical), plus Cupa Latină!! Așadar, era campioana unei țări, Spania, care terminase ultimul Mondial, cel din 1950, pe locul 4!

Cupa Latină era cea mai importantă competiţie europeană din acea perioadă. S-a desfășurat între 1949-1957, fiind câștigată, pe lângă echipa blaugrana, de Benfica, Milan, Reims și Real Madrid. În ediția 1952, catalanii au învins pe Juventus în semifinale și pe Nice (1-0) în finală, la Paris. Barcelona cucerise și ediția inaugurală, în 1949.

La catalani, pe lângă Kubala, Simatoc a jucat alături de nume precum internaționalii spanioli Ramallets, Biosca, Segarra, Gonzalvo III, Basora și Cesar, antrenor fiind… Daucik. În 1952, anul celor cinci trofee, la Barca erau trei jucători străini: românul Simatoc, argentinianul Mateo Nicolau și Kubala (care nu apucase să debuteze încă pentru Spania).

În 1952, basarabeanul pleacă la Oviedo, tot în Primera Division. Se retrage un an mai târziu. Avea 33 de ani.

Solid, cu înălțime de baschetbalist (1,92 m) și numărul 48 la picior, a jucat half (mijlocaș) dreapta atât în 2-3-5, sistem pe care l-a prins în prima parte a carierei sale, cât și în 3-2-5 (celebrul WM). În pofida înălțimii, era deosebit de tehnic, dar deloc redutabil la jocul de cap! Dreptaci, excelent pasator, era un jucător lent.

Pe de altă parte, era un vorbitor de multe limbi străine, dar și un om boem, atașat de cafenele și poker…

Se stabilește la Oviedo și, după câțiva ani, devine antrenor. Conduce echipe spaniole modeste (cea mai cunoscută fiind Lerida, din eșalonul secund), dar este și director tehnic la Espanol, rivala Barcelonei, în 1961.

Pe lângă Kubala, în perioada spaniolă de după retragerea ca jucător, este prieten bun cu Daucik și cu celebrii foști componenți ai ”echipei de aur” a Ungariei, Ferenc Puskas și Sandor Kocsis. De asemenea, cu Berkessy III (pe atunci antrenor la centrul juvenil al Barcelonei), care are și el o istorie fabuloasă: jucător la CAO Oradea, internațional maghiar, primul jucător român din istoria lui FC Barcelona (1934-1936), primul antrenor non-britanic din istoria campionatului englez (1954, la Grimsby)!

În 1963, în condițiile unei ”destinderi” la nivel ideologic, România își amintește de Simatoc. I se propune să devină antrenorul naționalei ”tricolore”!! Refuză.

La capătul lumii

Încă nu avea nicio cetățenie. În Spania nu i se acorda, așa că a ales să emigreze din nou. În 1963 se stabilește tocmai la celălalt capăt al lumii, în Australia, la Sydney. Acolo antrenează o echipă a comunității maghiare, St. George-Budapest, și una a comunității poloneze, Polonia. În 1964 antrenează selecționata statului New South Wales într-un amical cu Everton Liverpool, la care au asistat, la Sydney, 52.000 de spectatori!

Deschide un cazinou la Sydney și devine chiar jucător profesionist de… cărți. Își schimbă din nou numele (!), devenind Nicholas Sims. Se stinge din viață în 1979, la doar 59 de ani, suferind un atac de cord în timpul unei partide de cărți, într-un club din Sydney… A fost incinerat, iar mormântul său este în cimitirul Eastern Suburbs Memorial Park din Sydney.

A avut doi băieți, pe Silvio, despre care vom scrie mai jos, și pe Santi. Acesta din urmă nu a activat în fotbal, fiind sportiv profesionist și antrenor de taekwondo, și s-a stins din viață în 2008, la 55 de ani. Soția sa a trăit ultimii ani ai vieții într-un azil de bătrâni din Sydney, trecând la cele veșnice la începutul acestui an, 2013, la vârsta de 88 de ani, și fiind înmormântată alături de soțul ei și de Santi.

Primul român care a jucat în Australia a fost Silvio Simatoc!

Între 1966-1975 (cu o întrerupere de un an, când a jucat în… Chile), Silvio Simatoc Szegedi, fiul lui Nicolae Simatoc, a fost libero al mai multor echipe australiene, inclusiv din prima ligă, debutând la Hakoah Sydney. La un moment dat, a fost chiar în atenția lui Paris St. Germain!

Născut în 1950, în Italia, la Brescia, pe când tatăl său evolua acolo, Silvio a început fotbalul în Spania, la centrul juvenil al Barcelonei. Pe când juca la copiii Barcei, un an a fost găzduit chiar de Kubala (pe atunci antrenor-jucător la Espanol)! Familia sa era deja plecată în Australia, Silvio urmând-o după un an.

De profesie jurist, acum este om de afaceri (cu afaceri în Angola), e stabilit chiar la Barcelona și e căsătorit cu o spanioloaică.

Cartea despre Simatoc

Doi basarabeni au adus o contribuție extraordinară pentru istoria fotbalului românesc. Octavian Țîcu și Boris Boguș au scris cartea ”Nicolae Simatoc (1920-1979) – Legenda unui fotbalist basarabean, de la ‹Ripensia› la FC Barcelona”, apărută în 2013, la Editura Cartdidact din Chișinău. Volumul are peste 200 pagini și este tipărit în condiții grafice fantastice, cu o mulțime de fotografii color.

Este, practic, povestea vieții lui Nicolae Simatoc, însoțită de multe date statistice și fotografii de arhivă. Pentru că este o poveste de viață incredibilă. Caracteristică, de altfel, acelor vremuri de război, politică și destine frânte. Din această carte am aflat majoritatea celor expuse mai sus.

Octavian Ţîcu a fost campion național al R. Moldova la box, evoluând chiar și la Jocurile Olimpice din 1996, de la Atlanta!! Conferențiar universitar, doctor în istorie. Între 26 februarie – 31 mai 2013 a fost chiar ministru al Tineretului şi Sportului din R. Moldova! Boris Boguș este profesor universitar, antrenor de fotbal, doctor în psihologia sportului.

Nicolae Simatoc

  1. 1 mai 1920, Grimăncăuți (România, azi R. Moldova) – 11 decembrie 1979

Cariera de jucător

  • Ripensia Timișoara (juniori)

1938-41  Ripensia Timișoara (D1)

1941-42  Carmen București (D2)

1942-43  NAC Nagyvarad (Ungaria – D1)

1943       Carmen București (D1)

1943-44  NAC Nagyvarad (Ungaria – D1)

1944-45  Vasas Budapesta (Ungaria – D1)

1945-46  Carmen București (D1)

1947-49  Internazionale Milano (Italia – D1)

1949-50  AC Brescia (Italia – D2)

1950       Hungaria FbC Roma (Italia)

1950-52  CF Barcelona (Spania – D1)

1952-53  Real Oviedo (Spania – D1)

Mijlocaș dreapta

8 selecții (0 goluri) pentru naționala României (1940-46)

Campion național în Ungaria (1944) și Spania (1952); câștigător Cupa Latină (1952), Cupa Spaniei (1951, 52), Copa Eva Duarte de Peron (1952)

Cariera de antrenor

CD Turon (Spania – D3)

CD Sama de Langreo (Spania – D3)

1959-60  UD Lerida (Spania – D2)

1960-61  CE Sabadell (Spania – D2)

1961       Espanol Barcelona (Spania – D1) (director tehnic)

cca 1964 St. George-Budapest Sydney (Australia – D1)

1964       selecționata New South Wales (Australia)

Polonia Sydney (Australia – D2)

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ