5.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Nici Timișoara nu se lasă, vezi când se deschide Târgul de Crăciun

Timişorenii au parte şi în aces an de Târgul de Crăciun din centrul oraşului. Ca şi în anii trecuţi, cele 100 de căsuţe vor fi ampalsate în Piaţa Victoriei, iar stand-urile cu mâncăruri de tot felul vor fi în parcarea Modex. Îîn premieră, anul acesta, târgul se extinde şi în Piaţa Libertăţii.
“Vizitatorii vor avea de ales între o zonă gastronomică variată, cu produse cu specific românesc, un târg de meşteşuguri cu produse tradiţionale, peste 100 de căsuţe care sunt pregătite să îşi primească vizitatorii, spectacole de muzică şi dans din folclorul românesc, concerte şi activităţi interactive pentru întreaga familie: carusel, ateliere creative şi o inedită pădure de brazi”, susţin organizatorii.
În Piaţa Libertății vor fi deschise ateliere cu produse de artizanat și produse handmade. În cadrul acestor ateliere vor avea loc diverse activități: desen pe ceramică, globuri de sticlă pictate manual și personalizate, realizare de obiecte de ceramică glazurată şi de decorațiuni pentru brad, pictură pe lemn și multe alte activităţi. De la târg nu va lipsi Atelierul lui Moş Crăciun şi caruselul.
Centrul istoriv va fi împodobit ca a carte şi autorităţile locale au decis să cumpere ornamente noi pentru această zonă. Iar cei care doresc să plece acasă cu o amintire, vor avea la dispoziţie un foto corner cu tematică de sărbătoare.
Ediţia din acest an va reuni numeroşi artişti, de la coruri prestigioase, orchestre, grupuri de colindători, interpreţi de muzică populară dar şi solişti de renume precum INNA, care va deschide Târgul de Crăciun din Timişoara în data de 1 decembrie.

1 COMENTARIU

  1. Din acest material înțeleg că totul va fi „românesc” (cuvântul apare de două ori în câteva rânduri), asta în Timișoara, capitala Banatului, regiune cu foarte multe comunități etnice. Cu puțină ironie vă spun că nu cred că nu va exista „gulaș”, deși în Banat românii și nu numai ei fac „papricaș”, nu cred că nu va fi „langoș” deși în Banat se fac „colăcei” pe românește spus (știți ce sunt colăceii?), nu în ultimul rând sigurat se va vinde „kürtőskalács” („chiurtoș” pt. cei care au probleme cu alte limbi, deși ar putea să-i spună „colac secuiesc”). Se aude că un „oenge” ar fi depus o cerere pentru ca acest aliment, „chiurtoș”, să devină marcă înregistrată națională că oricum nu te mai poți mișca de ei pe la târgurile de iarnă, primăvară și toamnă. Nu știu dacă Moș Crăciun nu va veni într-o sanie trasă de reni, renii fiind niște animale care trăiesc în Subcarpații Ialomiței. Sau nu? Tarabele sărăciei cu „fesuri” ieftine și alte mărfuri „made in ceaina” sau „fără nici un made” că oricum ajung pe-aici fără prea multe dovezi, nu cred că vor lipsi. Bețișoarele mirositoare, statuete și figurini, „inelușe cu pietre albastre” și lănțișoare, amulete, baticuri și marame zice-se din cașmir, toate astea de prin India cred că vor întregii atmosfera românească, întreținută de repertoriul Inei integral în limba engleză. Nu ar fi ceva deosebit să se vândă și ii „românești” deși sunt aduse de prin țările citate mai sus sau de pe altundeva că deh, nu noi am descoperit drâmba. Ea ne-a fost adusă de migratori. Sigur, dacă suntem în Romania, de ce nu nu s-ar cânta și juca doar românește (așa reiese din acest material); să înțelegem că sârbii, bulgarii, ungurii, rromii, slovacii, ucrainenii, nemții, italienii, arabii ș.a.m.d. nu vor fi reprezentați pe scenă de nimeni. „Așa-i bre? Așa-i, așa-i!” zice un frumos cântec mioritic. Deși cred că nu va fi tocmai așa. Ceea ce însă este de plâns pentru regiunea noastră este faptul că mai nimic din atmosfera satului bănățean nu va fi acolo. Sau cel puțin nu a fost până acum. Oricum foarte puțin. Alimentele, băuturile și tot ceea ce se întâmplă, chiar dacă pe-alocuri sunt excepții, este tot mai străin de satul bănățean, mai ales de cel din zona de câmpie. Micul, alte făcături cât și dorința unui câștig mare în timp scurt, ne fac sărbătorile altfel decât în satul nostru bănățean autentic. Nci nu știu dacă mai existăm. Mă întreb dacă am existat vreodată… 🙁

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :