”Nici o universitate românească nu reușește încă să fie prezentă în ranking-ul World Class Universities”, declară minstrul Educației, Mircea Dumitru-VIDEO

138

inistrul Educației și Cercetării Științifice face o analiză asupra sistemului de învățământ din România, la deschiderea unui nou an universitar, în Timișoara. Conducerea învățământului românesc vizează starea actuală a universităților și lipsurile sistemului.

Inaugurarea unui nou an de învățământ este cel mai bun prilej pentru a reflecta asupra stării de lucruri din universitățile din România, dar și pentru a pune un diagnostic lucid lipsurilor cu care ne confruntăm și pentru a stabili noi ținte pe care le putem atinge.
Dispunem astăzi de date și statistici internaţionale care măsoară, într-o manieră obiectivă, reușitele noastre, dar care arată și lipsurile și neîmplinirile pe care ar trebui să le putem remedia și îndepărta în anii care vin. Astfel, pentru că lucrurile pot fi cunoscute mai bine prin comparație, poziționarea universităților românești în ranking-urile universitare internaționale ne oferă o imagine cantitativistă asupra performanțelor universitare în domeniul formării specialiștilor de care are nevoie societatea și al cercetării științifice. Deși sistemul de evaluare prin ranking-uri nu poate capta toată complexitatea, nuanțele și realitatea efectivă ale activității universitare, este neîndoios că prin comparare cu alte universități ale lumii putem afla mai bine unde ne plasăm, cât de mult am realizat din ceea ce ne-am propus și cât de subiectivă este propria noastră imagine de sine. Din cele aproape o sută de universități acreditate azi în România, un număr destul de mic se plasează pe poziții care sunt identificate nominal în ranking-uri relevante precum QS World Universities Ranking sau Times Higher Education, în timp ce nici o universitate românească nu reușește încă să fie prezentă în ranking-ul World Class Universities (Shanghai Jiao Tong). Astfel, de pildă, Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea de Vest din Timişoara formează o grupă destul de omogenă de universități românești care, în mod constant, se plasează pe pozițiile 601+ sau 701+ în aceste două ranking-uri. Ele ocupă poziții meritorii, reușind să se plaseze în top 500 la clasificarea pe domenii de predare și cercetare, a spus ministrul Mircea Dumitru.

Acesta a mai declarat: Este bine? Este rău? Este suficient? Ei bine, pentru a plasa această întreagă discuție într-un context de referință, vă invit să luaţi în considerare faptul că în aceste ranking-uri sunt evaluate în jur de 36.000 de entități cu rang universitar și de cercetare, din care aproximativ 18.000 sunt universități comparabile ca structură și funcționalitate cu universitățile românești. A te plasa pe poziția 601+ înseamnă a fi în primele 3-4% universități ale lumii. Acum, să comparăm, vă rog, bugetele de miliarde de euro sau dolari – literalmente miliarde – pe care le au la dispoziție pentru educație și cercetare primele 100 sau 200 universități ale lumii, cu cele 3-4% din PIB care revin, în mod real, învățământului în România. Cum ni se mai par rezultatele acestor ranking-uri?! Vrem învățământ modern, eficient, competitiv internațional? Vrem cercetare de vârf, care să conteze și care să plaseze România alături de țări care au forță și impact în acest domeniu? Ei bine, atunci să luăm hotărârile politice care sunt cerute de logica acestei probleme. Să manifestăm în fapte, și nu doar în vorbe, angajamentul politic necesar pentru a susține educația, formarea, învățământul și cercetarea. Acestea reprezintă cheia dezvoltării durabile a unei țări în epoca modernă. Universitatea trebuie să fie un centru de inovare durabilă, de transformare și de modernizare a întregii societăți. Dar cum anume? Pe de o parte, educând, oferind studenților săi o educație de calitate, care nu doar să îi specializeze, ci și să îi formeze ca indivizi. Iar din această perspectivă, rămân la credința că o universitate comprehensivă, precum Universitatea de Vest din Timișoara, nu trebuie să fie evaluată și judecată reducționist și limitativ, numai pe baza mecanismului de cerere-ofertă și de angajabilitate. Pe de altă parte, prin cercetare, dezvoltare și inovare mediul academic trebuie să își canalizeze resursele pentru a găsi răspunsuri la nevoile și la problemele comunității mai largi din care face parte. Cunoașterea trebuie să se întoarcă spre comunitate, iar pentru aceasta universitatea nu poate fi decât un centru puternic de iradiere al ideilor și un motor al dezvoltării și al schimbării sociale.

LĂSAȚI UN MESAJ