Nici nu au început activitatea și deja se renunță la ei! Cine îi înlocuiește pe consultanții fiscali?

127

Foarte multe persoane au fost interesate de posturile de consultanți fiscali, anunțate cu mare tam-tam de guvernanți. Se spunea că e nevoie de circa 30.000 de asemenea consultanți, în contextul impozitului pe gospodărie, aceștia fiind plătiți cu minim 10.000 de lei pe lună.

Se pare însă că nu mai e nevoie de ei. O aplicație informatică va face o treabă mai bună decât consultanții fiscali în cazul impozitului pe gospodărie, a afirmat, marți, ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan.

„Se lucrează la impozitul pe gospodărie. Până la jumătatea lunii iunie noi vom prezenta un proiect nu numai cu impozitul pe gospodărie, ci unul de modificare a Codului Fiscal în întregul său. Nu am fost de acord să i se spună impozit pe gospodărie. Este vorba de un impozit pe venit care se gestionează prin globalizare și cu declararea pe gospodărie. Sistemul poate fi îmbunătățit consistent față de varianta cu care am plecat noi inițial”, a spus Ștefan.

Potrivit acestuia, în prezent sunt constrângeri din punct de vedere al sistemului informatic al ANAF de a implementa imediat un astfel de sistem.

„De aceea, se întrevede un orizont de implementare de 2 — 3 ani. Am ajuns la concluzia că ceea ce ar fi trebuit să facă acei consultanți fiscali se poate rezolva folosind resursele informatice care astăzi se găsesc în diverse instituții ale statului, dacă noi suntem în stare să le integrăm într-o aplicație informatică, care să rezolve. Aceasta este o soluție mai ieftină, mai bună. Noi vom pune la dispoziție un mecanism online de plată a impozitelor și taxelor. Se pune problema dacă toți cetățenii vor avea abilitățile necesare”, a explicat Viorel Ștefan.

El a precizat că impozitul pe gospodărie va fi implementat în trei etape, prima începând de la 1 ianuarie 2018.

„Va însemna globalizarea în 2019 în mai a veniturilor, fără a se elimina reținerea la sursă a celor de natură salarială”, a mai arătat ministrul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.