Nici locurile de odihnă veșnică nu scapă de puterea unei vijelii

320

Recent, furtuna ce a lovit atât de năprasnic orașul nostru a lăsat urme adânci cam peste tot. Ce-i drept, s-au mai adunat câte ceva din mizerii. Au mai fost adunate crengile rupte, dar în foarte mică măsură. Copacii mai mari sunt tăiați în bucăți numai bune de foc, dar nici în acest domeniu încă nu se vede o îmbunătățire evidentă a stării lucrurilor.

Dacă cei vii se mai feresc cumva și se mobilizează la înlăturarea urmelor vijeliei, ce să facă cei plecați dintre noi. Acolo unde ar trebui să aibă parte de odihnnă veșnică nu prea e liniște nici pentru răposați. Vântul nu a ales. A dărâmat arbori viguroși pe bulevarde sau grădini lăturalnice dar și în cimitire. Vorba atât de frumoasă ce spune „în loc luminat, în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea…” se dovedește uneori depășită de realitate dură. Răbufnirile naturii nu mai țin cont de nimic.
Chiar cei care, în vanitatea lor, au ținut să aibe un loc de veci solid ca un buncăr durat din mult fier și beton au fost deranjți din somnul de veci. Copaci solizi au căzut în cimitirele din urbe distrugând morminte. Brazi imenși cu rădăcini mai puțin solide au căscat găuri hâde în morminte. Alinierea atât de geometrică a treburilor a fost stricată de pomii căzuți.
Ca niște cutii de chibrite au fost stricate cavouri de zeci de ani. Ar trebui o curățenie și în locurile de veci. Acolo chiriașii chiar nu pot să mai facă nimic. Cei vii ce au în grijă orașul ar trebui să vadă și aceste locuri.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ