10.1 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Niccolo Maso, consulul onorific al Italiei, în vizită la Timișoara

Consulul onorific al Italiei a avut, marți, o întrevedere cu conducerea Prefecturii Timiș.  Titlul orașului de pe Bega, ”Capitală Culturală Europeană”, deschide noi colaborări internaționale și totodată o posibilă dezvoltare economică a orașului.

Prefectul Mircea Băcală s-a întâlnit la Instituția Prefectului, cu Excelența Sa, domnul Niccolo Maso, noul consul onorific al Italiei la Timișoara.

În cadrul întâlnirii, au fost subliniate bunele relații dintre Instituția Prefectului și Consulatul Onorific al Italiei la Timișoara, acestea urmând să fie întărite în viitor. În acest context, prefectul Mircea Băcală a afirmat că Instituția Prefectului va putea ajuta, în limita competențelor legale, investitorii italieni care ar putea avea dificultăți din cauza birocrației, iar Excelența Sa a subliniat faptul că există intenția de a se organiza, de către Consulatul Onoritic al Italiei, o serie de acțiuni culturale pentru promovarea Timișoarei, în contextul în care Timișoara a fost desemnată Capitală Culturală Europeană în anul 2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Program special al Direcției de Evidență a Persoanelor Timișoara

În zilele libere din perioada 1-6 mai 2024, la Direcția de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara va funcționa Biroul înregistrări decese,...

Lucrări la rețelele de apă din Moșnița Veche

Joi, între orele 9 – 16, în localitatea Moșnița Veche, Aquatim va efectua o lucrare de conectare între conducta de apă de pe strada...

Citește și :