7.2 C
Timișoara
joi 18 aprilie 2024

Negocierile continuă pentru parcarea de pe Oituz

Şoferii nu primesc veşti bune de la Primăria Timişoara. Conducerea ei spune că negocierile cu Universitatea de Vest din Timişoara în vederea schimbului de terenuri pentru construirea unei parcări de 1.200 de locuri în zona centrală nu s-au încheiat. Evaluările sunt făcute, dar discuţiile continuă şi nicio şansă ca anul acesta să demareze licitaţia pentru găsirea unui constructor.

„S-a terminat evaluarea din ambele părţi, fiecare are cifrele şi dosarele ei. Acum s-au pornit negocierile cu terţii. O primă rundă de discuţii a avut loc, următoarea rundă va avea loc săptămâna viitoare. Nu vă pot da detalii pe parcursul negocierilor.  Eu sper să finalizăm în acest an negocierea şi să facem schimbul şi imediat să dăm drumul la licitaţie pentru parcarea de 1.200 de locuri şi să răspundem la o nevoie stringentă a oraşului”, a declarat Nicolae Robu.

Problema este că organizarea unei licitaţii durează câteva luni, aşadar constructorul nu va putea începe treaba decât, cel mai devreme, în primăvara lui 2017.

Cât despre investiţie, aceasta s-ar putea să fie realizată cu ajutorul unui investitor privat. Însă primăria nu va aştepta prea mult ofertele de la investitori. În caz că acestea nu vor fi pe placul autorităţilor, parcarea ar putea fi realizată din bugetul local.

„Vom face o singură încercare să găsim un investitor privat, dar una singură”, a mai spus Robu.

Parcarea ar urma să fie construită la intersecţia străzilor Oituz cu Popa Şapcă, pe locul clădirii care stă în paragină de mulţi ani, clădire care aparţine Universităţii de Vest din Timişoara.

Alte subiecte :

Colaborare culturală și educațională între Valencia și Timișoara

O temă deosebit de incitantă a fost aleasă pentru a fi cercetată în cadrul academic de profesoara Ariana Maria Jupâneanț. O...

FOTO – VIDEO | Percheziții în Timiș, într-un dosar deschis pentru trafic de droguri de mare risc

Procurorii DIICOT Timiș și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate au descins, azi dimineață, la nouă adrese din județul Timiș și municipiul București....

Citește și :