Nebunie pe Păltinișanu! ACS Poli a învins CFR-ul cu 4-3. FOTO

241

Liderul clasamentului a fost pus la pământ pe Dan Păltinișanu! ACS Poli a făcut spectacol în compania lui CFR Cluj și a condus cu 4-0 în minutul 60. Ardelenii au marcat de trei ori în interval de 15 minute și finalul s-a jucat pe muchie de cuțit!

Timișoara își dorise un punct din disputa cu cea mai în formă echipă a campionatului, CFR Cluj, însă nimeni nu se aștepta ca violeții să facă instrucție în liderul în prima oră de joc. Poli a jucat perfect și nu a dat nicio șansă adversarei. Patru goluri până în minutul 60 și întreaga asistență jubila. Relaxarea apărută în jocul bănățenilor și schimbările nu tocmai inspirate au readus-o pe CFR în joc cu trei goluri în intervalul minutelor 72-83 iar ultimele minute au devenit extrem de tensionate.

Nici bine nu s-a dat fluierul de start că am și asistat de scor. Munteanu a trimis o torpilă de la peste 30 de metri și l-a prins puțin ieșit pe Vâtcă: 1-0 și moralul gazdelor a crescut enorm. La adăpostul acestui avantaj băieții lui Popa au putut să își facă jocul și să dicteze ritmul. Liderul Ligii I nu a reușit aproape nimic, prestația fiind de nerecunoscut în prima repriză.

Ba mai mult, la jumătatea mitanului Poli și-a mărit avantajul pe tabelă cu Gabi Cânu în rol de marcator. Căpitanul a reluat imparabil cu capul un corner de pa partea dreaptă: 2-0. Până la finalul reprizei Poli putea să mai înscrie, dar Vâtcă a avut prima intervenție reușită la șutul lui Soljic din 35 de metri.

Primele emoții la poarta lui Curileac au venit abia în debutul părții secunde, la o centrare scăpată de Curileac în față. S-a făcut 3-0 în minutul 55, autor Drăghici. Atacantul timișorean a urmărit inspirat șutul lui Ciucur deviat de fundașii clujeni și l-a învins pe Vâtcă. Peste alte cinci minute liderul era KO! Timișorenii au înscris golul patru prin același Munteanu. Un contraatac foarte rapid purtat de Crețu și finalizat de mijlocașul dreapta din interiorul careului.

Tumbe pentru Popa

Golul patru a fost sărbătorit într-un mod aparte de antrenorului ACS-ului. Ionuț Popa a făcut o tumbă pe peticul de iarbă din fața băncii tehnice spre deliciul celor aproximativ 3.000 de spectatori. Câteva minute mai târziu starea de spirit a tehnicianului s-a schimbat radical…

În minutul 72 CFR Cluj a spart gheața printr-un gol marcat de Balde, atacantul ospeților a primit o pasă și a rămas singur cu Curileac: 4-1. Balde a marcat încă o dată prin același Balde, deschis din nou la limita ofsaidului, 4-2, fază la care gazdele așteptau ca adversarul să de mingea afară pentru că aveau un jucător la pământ, pe Soljic. Gluma s-a îngroșat atunci când mai erau nouă minute. Centrarea lui Nistor l-a atins pe Cânu și a căpătat o traiectorie ciudată care l-a păcălit pe Curileac și scorul a devenit 4-3. Iar ultimele minute se anunțau dificile pentru Poli. Emoții la poarta gazdelor au venit abia la câteva centrarări scăpate de Curileac și s-a încheiat 4-3.

Poli ajunge la cota 13 ca punctaj și urcă din nou în zona play-off. Următorul joc pentru Poli va fi o deplasare, cu Dinamo, în 11 septembrie, pentru că Liga I se întrerupe din cauza meciurilor internaționale.

ACS Poli: Curileac – Crețu, Cânu, Melinte, Șeroni – Artean, Soljic – Munteanu (min. 64, Mailat), Bîrnoi, Țigănașu (min. 35, Ciucur) – Drăghici (min. 57, Binaconi).

CFR: Vâtcă – Vlad (min. 58, Rua), De Sousa, Mureșan, Manea – Culio, Nistor, Hoban – Deac (min. 35, Nouvier), Urko, Omrani (min 58, Balde).

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.