Un discurs perfect logic, rațional, echilibrat avem în cartea O istorie culturală a nebuniei. De la Biblie la Freud, de la casa de nebuni la medicina modernă. Un discurs, pun aici o opoziție în subtext, dar nu una tare, ci una de efect, așadar un discurs cât se poate de sănătos.

Volumul îi este datorat lui Andrew Scull, sociolog și istoric al medicinei, profesor la Univeristățile din Pensilvania și Princeton, actualmente profesor în San Diego, California. Interesul său pentru tematica pe care o sugerează titlul cărții invocate la începutul acestui text (și publicate la Polirom, în excelenta colecție „Plural”) este unul de cursă lungă. Iată o mică listă, cu alte titluri din portofoliul acestui autor, care întărește afirmația precedentă: Decarceration: Community Treatment and the Deviant (1977), Museums of Madness: The Social Organization of Insanity in 19th Century England (1979), Madhouse: A Tragic Tale of Megalomania and Modern Medicine (2005), Hysteria: The Biography (2009), Madness: A Very Short Introduction (2011).

Dacă ar fi să invoc un (puternic) argument al autorității și să expediez acest volum într-o formulă care să nu depășească dimensiunile unui șapou, aș putea merge liniștit cu următoarea opțiune: „Adoptând o vastă perspectivă de studiu, Scull arată ce a însemnat nebunia pentru societate de-a lungul istoriei şi pe tot cuprinsul lumii. Scrie cu pasiune şi, totodată, cu umor, are un ochi extraordinar pentru citate pătrunzătoare şi pentru întâmplări grăitoare, ţinându-l pe cititor sub vraja lui. O carte fascinantă a unui maestru în domeniu.”. Autor: William Bynum, University College London.Ar fi însă păcat să rămân(em) doar la câteva fraze despre această carte — savantă, dar nu strivitoare prin felul în care este ea limpezită și scrisă.

Pe de o parte, așadar, dincolo de această ultrascurtă introducere și panoramare, A. Scull vorbește în această carte despre faptul că „nebunia reprezintă un subiect tulburător, unul ale cărui mistere continuă să ne pună în încurcătură. (…) Nebunia obsedează imaginația omenească. Ne fascinează și ne înspăimântă în același timp. Puțini sunt imuni la spaimele ei. Ne amintește insistent cât de firav poate fi câteodată propriul nostru contact cu realitatea.

Ne pune sub semnul întrebării percepția granițelor a ce înseamnă să fii om” Pe de altă parte, autorul american nu vorbește despre nebunie în sens strict medical, chiar dacă, e evident aceasta din oricare dintre capitolele cărții, deține o vastă cunoaștere și a acestor aspecte de specialitate. Andrew Scull ne menționează că „subiectul pe care îl discut este nebunia în civilizațiile lumii. Relația dintre nebunie și civilizație și interacțiunile complexe și plurisemantice…”.

Omul, așadar, față în față cu iraționalul, cu anormalul, cu alteritatea, cu violența, cu „nebunia”, cum alege să îi spună sociologul american. Explicându-și, desigur, această opțiune pentru un termen care poate părea dur și, în orice caz, nealiniat la vocabular corect-politic al științelor (inclusiv al științelor umaniste și sociale) de azi. Explicația acestei alegeri este următoarea:  „Întrebuințarea acestui cuvânt străvechi prezintă avantajul suplimentar că reliefează o altă trăsătură extrem de semnificativă a subiectului nostru pe care perspectiva pur medicală o neglijează.

Nebunia are relevanță mult mai largă pentru ordinea socială și culturile din care facem parte și are rezonanță în lumea literaturii, a artelor plastice și a credințelor religioase, ca și în domeniul științelor. Totodată, presupune un stigmat, iar stigmatul a fost și rămâne un aspect regretabil a ceea ce înseamnă să fii nebun”.

E o carte dură, greu de citit și de digerat — dar, încă o dată, formidabil de bine scrisă. Și mai mult decât atât: este și o carte greu de privit, căci textul propriu-zis este completat și îmbogățit și de 128 de ilustrații, 44 dintre acestea fiind planșe color. Nu în ultimul rând, chiar dacă această carte se încheie, în ediție românească, la pagina 381 (464, dacă adăugam la textul propriu-zis și impresionantul aparat bibliografic pe care stau multe dintre raționamentele acestei cărți), cititorul nu poate avea, în mod… normal (subsemnatul, în niciun caz!), sentimentul că suntem chiar la final.

Tema, relația pe care o dezvoltă tema cărții e și actuală, și, fatalmente, purtătoare de viitor: „Nebunia rămâne o enigmă fundamentală, un reproș la adresa rațiunii, parte ineluctabil integrantă a civilizației.”.

Cristian Pătrășconiu