Nea Gică, cel care cânta nu numai cu vocea, ci şi cu mintea şi cu inima…

161

Gică Petrescu s-a născut la 2 aprilie 1915, în Bucureşti.

Gica Petrescu a făcut doi ani la Drept, dar părăseşte studiile juridice în favoarea muzicii.
Decât să ajungi un avocăţel mediocru, mai bine apucă-te serios de muzică. Un strop de talent, n-o să-l înveţi la seminar, în nici o facultate. Cultivă-l şi foloseşte-te de el! – îl sfătuieşte tatăl său, spune Wikipedia.
În 1933, este angajat oficial ca solist vocal, la localul de lux occidental Galeries Lafayette cântând cu Orchestra James Kok. Patronul, dl. Schwartz, îi confecţionează două costume elegante pentru zi (alb) şi seară (bleumarin).

În 1946, la barul-gradină „Arizona”, s-a introdus ultima noutate tehnică, microfonul.
Într-o seară vine ca oaspete marele violonist Yehudi Menuhin.
Gică Petrescu l-a entuziasmat şi emoţionat cu cântecele La margine de Bucureşti, Suflet candriu de papugiu şi Costică, Costică.
Menuhin l-a bisat îndelung, aşa că acesta i-a cântat de trei ori pe Costică…

„Cea mai mare calitate a lui era aceea că «nu semăna cu nimeni». Era Gică şi atât! Cel mai «cântăreţ» din câti a avut România vreodată. Din tinereţe a intuit, ca nimeni altul, că un cântec nu se cânta numai cu vocea ci şi cu mintea şi cu inima. Ştia că, de când e lumea, este preferabil să aduci oamenilor râsul, veselia… Ne-a lăsat un tezaur muzical, al nostru, în vecii vecilor” — mărturisea actorul Horia Şerbănescu.

Duminică, 18 iunie 2006, în cadrul galei „Premiile muzicale Radio România Actualităţi” a fost programat şi un premiu special („Cântecul e viaţa mea”), dedicat lui Gică Petrescu, mai spune Wikipedia.
Gică Petrescu a murit în dimineaţa lui 18 iunie 2006.

„Gică Petrescu este cântăreţul care a îndulcit sufletul şi mintea şi viaţa a zeci de milioane de români. Socotesc c-a fost un privilegiu că am apărut împreună pe acelaşi afiş, pe aceeaşi scenă. Nimeni nu dormea atunci când Gică şi Florin Piersic, aflaţi în turneu, aveau spectacol în vreun oraş al Israelului. Am avut o mare dragoste un cult pentru «Nea Gică», acest Chevalier şi acest Sinatra al nostru al românilor” – și-a amintit și Florin Piersic.

LĂSAȚI UN MESAJ