Ne pregătim de marele derby ASU Poli – ACS Poli!

924

În sezonul trecut, pe cele două echipe le despărțeau două eșaloane. ACS-ul abia intrase în Liga I, ASU abia promovase în Liga a III-a. După un singur an, cele două se vor întâlni în Liga a II-a. Consecință a managementului catastrofal de la ACS și a corectei strategii adoptate de conducerea clubului patronat de UPT. Nu scriem aici aceste rânduri pentru a ține partea cuiva, doar că aceasta e realitatea. Transpusă, de altfel, în parcursul celor două formații purtând (relativ) aceeași denumire.

Poate că unii microbiști se așteptau ca ACS, după retrogradare, să se desființeze. Lotul a rămas tare subțire, doar câțiva seniori mai fiind sub contract, finanțarea e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire, de când cu problemele Curții de Conturi, fanii la meciuri îi poți chiar număra, fiind de ordinul sutelor.

Ei bine, ACS-ul merge mai departe. A dat adunarea cu o mulțime de juniori din propria ogradă, lucru extrem de benefic. Străinii, prea mulți și prea fără de valoare, au plecat, să sperăm doar că în locul lor nu vor alții, la fel de mulți și fără de valoare.

Ba chiar ACS a dat dovadă de forță pe piața transferurilor, aducându-l pe Tavi Drăghici, vârful crescut la UMT, trecut pe la Fortuna Covaci și de acolo în Liga I, care a jucat ultima dată tocmai în Liban. Drăghici pusese umărul, anul trecut, la promovarea lui ASU în D3 și se părea că acum se va întoarce la alb-violeții lui Sorin Brîndescu, fiind la reunirea lotului. Însă, în cele din urmă, a ales rivala!

La ASU se urmărește întărirea lotului. La reunirea de care aminteam au fost Scutaru, om de bază la ACS, și Bogdan Străuț, timișoreanul care a tot peregrinat prin țară, în ultimii ani, mai ales în elită.

După vară vine toamna. Toamna nu-i ca vara, ca să parafrazăm un clasic, al politicii și al marinăritului, în viață. Și ce derby ne așteaptă pe Dan Păltinișanu!

loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ