Natura se dezlănțuie! Fenomene meteo periculoase în Banat și Crișana, astăzi!

449

O avertizare de cod galben de ploi torenţiale pentru aproape toată ţara a intrat în vigoare, vineri, dimineaţă la ora 6.00, fiind valabilă până la ora23.00. Se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi şi 40-50 l/mp, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Meteorologii avertizează că vineri vor fi averse torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi izolat grindină la început în Banat, Crişana şi Maramureş, apoi în Transilvania, Oltenia, cea mai mare parte a Moldovei şi în nordul Munteniei.

În intervale scurte de timp, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi frecvent 20-25 l/mp şi pe arii restrânse 40-50 l/mp.

Tot vineri, la ora 16.00, va intra în vigoare şi o informare meteorologică de vreme rea, ca va expira sâmbătă dimineaţă. Meteorologii avertizează că în Muntenia, Dobrogea şi sud-estul Moldovei vor fi perioade scurte de timp în care local instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată şi se va manifesta prin intensificări puternice ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice, averse torenţiale şi grindină. Pe arii restrânse vor fi cantităţi de apă de peste 25-35 l/mp. Pe parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă, va continua să plouă local însemnat cantitativ şi în centru şi nord-est.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.