Mult prea puțin pentru locul I, Poli – Steaua 20-27

79

SCM Politehnica a capotat și în cel de-al doilea derby al lunii februarie, 20-27 acasă în compania Stelei București. Două eșecuri la distanță de cinci zile pentru trupa studențească care a căzut pe locul 4.

Alb-violeții au repetat evoluția modestă din jocul de sâmbătă și în runda intermediară de joi. La fel ca în eșecul cu CSM București, Poli a pierdut destul de clar și disputa cu Steaua București; iar în doar câteva zile timișorenii au căzut de pe primul loc până pe poziția a patra.

Elevii lui Pero Milosevic au făcut o partidă foarte slabă contra lui Steaua și au cedat cu 20-27. Nu a fost deloc ziua studenților, care au suferit în toate compartimentele, nu au avut inspirație și nici șansă. Colac peste pupăză au avut parte și de un arbitraj mizerabil care nu atât că a dezavantajat echipa gazdă, cât mai ales a produs o stare de iritare permanentă.

Departe de a pune acest eșec pe seama arbitrilor, prestația lui Poli fiind mult sub așteptări. Dovadă că în primele 20 de minute Fenici & Co marcaseră doar două goluri! Și încasaseră opt! Bănățenii s-au descurcat prost în atac, iar apărarea a fost mai mereu depășită pentru că bucureștenii au riscat la fiecare atac jucând în 7. La pauză Steaua avea deja +5 goluri: 6-11. În repriza secundă lucrurile au stat și mai prost pentru gazde, conduse și la 9 goluri! S-a terminat 20-27 și Timișoara mai face un pas în spate în clasamentul Ligii.

Politehnica: Orbovic 5 goluri, Marjanovic 5 goluri, Fenici 3, Hrimiuc 2 goluri, Savic 1 gol, Ștefan 1 gol, Cîmpan 1 gol, Șania 1 gol, Santeiu 1. Liderul Stelei la goluri a fost extrema Mihalcea, cu 8 goluri.

Pero Milosevic, antrenor Poli: ”Steaua a fost mai bună. Au avut și un portar fenomenal, Stănescu (n.r. – 16 intervenții). Nu am jucat bine în atac. Am vorbit și ne-am pregătit bine, dar în teren nu am fost ca în ultimul timp. Este greu să jucăm tot timpul la același nivel cum am făcut-o în noiembrie și decembrie. Normal că ne afectează, am pierdut acasă cu un rival. Două meciuri acasă pierdute în 4 zile în fața rivalelor și am ajuns pe locul 4.

Ovidiu Mihăilă, antrenor Steaua: ”Cred că azi am făcut un joc aproape perfect tehnico-tactic. Am făcut un joc bun în apărare și am găsit soluțiile potrivite în atac. A părut o victorie ușoară, probabil o relaxare a celor de la Timișoara care știau că venim fără trei titulari. Dar nu ne dă dreptul să sperăm că vom fi campioni, se pot întâmpla multe lucruri”.

Politehnica merge duminică la Iași pentru partida cu codașa Politehnica Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.