Motivul pentru care un tânăr de numai 18 ani a ales să nu mai trăiască! Denis s-a aruncat în fața trenului

482

La doar 18 ani, Denis, un tânăr din orașul Sântana, și-a pus capăt zilelor, la sfârșitul anului trecut, după ce suferise o dezamăgire în dragoste, acesta despărțindu-se de prietena sa de curând.

Cei doi fuseseră împreună timp de câteva luni, însă, de curând, relația acestora a ajuns la final. Se pare că întâmplarea i-a adus băiatului o depresie cruntă care, iată, a culminat cu gestul necugetat.

Denis era elev în clasa a XII-a la Colegiul Economic din Arad și urma să susțină în 2018 „examenul de maturitate”. Avea să fie tehnician în economie, dar a ales să-și curme zilele. Colegii din școală sunt șocați de gestul tânărului și nu își dau seama ce l-a putut împinge spre acest gest. „După cum îl cunosc eu, nu cred că ar fi făcut ceva dintr-un impuls; probabil că se gândea de multă vreme să facă asta. A lipsit mult de la ore în ultima vreme, ce-i drept, dar nu părea să aibă probleme, mai ales că nu părea genul de persoană pe care să o afecteze orice lucru mărunt. Iar o despărțire, la vârsta asta, nu cred că e ceva serios…”, ne povestește unul dintre colegii băiatului.

Cu ochii în lacrimi, una dintre fostele sale profesoare din școala generală, pe care a absolvit-o la Sântana, ne-a spus despre Denis că „era un copil liniștit și ascultător, în patru ani de zile nu am avut nicio problemă cu el. Nu a fost un elev de nota zece, dar a fost un copil de nota zece. Sunt șocată, de când am aflat, nu îmi vine a crede că un copil atât de liniștit a fost în stare să facă așa ceva. Mă gândesc la ce simt părinții în momentele astea. Dumnezeu să-l ierte, că probabil nu și-a dat seama ce face”.

Nenorocirea s-a întâmplat într-o vineri după-masă, în jurul orei 16.00. Mecanicul de locomotivă l-a văzut în ultimul moment pe tânărul întins pe linii și nu a mai putut face nimic pentru a evita tragedia.

„Din primele cercetări la fața locului, s-a stabilit faptul că un bărbat de 50 de ani din Arad, în calitate de mecanic de tren, a condus garnitura Regio 3115 pe relația Timișoara – Arad – Oradea iar la kilometrul CF 25+75, pe raza localității Sântana, a accidentat mortal o persoană de sex masculin care era întinsă pe șine. Continuăm cercetările în vederea identificării victimei și stabilirea împrejurărilor în care s-a petrecut nefericitul eveniment. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă” – a declarat pentru Jurnal arădean/ Aradon, Claudia Iuga, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Arad.

Dumnezeu să îl odihească în pace!

sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.