Dacă, din punct de vedere „oficial” anotimpurile sunt marcate convențional de echinocții și solstiții, în ceea ce privește delimitarea acestora din punctul de vedere al tradiției, lucrurile devin puțin mai complicate. Astfel, pentru gândirea populară, toamna începe la Sântă Mărie Mare, atunci când „se scobor oile la vale”. Tot așa, iarna este marcată mai degrabă ritualic, decât calendaristic. În unele părți se socotește a fi cap de iarnă ziua de Sf. Andrei, căci atunci Sfântul, patron ar lupilor, ar împărți prada haitelor sale pentru tot anul următor. Dar nu mai puțin adevărat este faptul că, la fel, cap de iarnă (adică începutul iernii) este considerat și Moș Nicolae, al cărui statut și destin este unul dintre cele mai sinuoase. Hagiografia biblică ne ilustrează faptul că Moșul a existat în realitate, el fiind episcop în Myra, în anul 342, și un dârz apărător al credinței în Iisus. Legenda referitoare la Moșul care aduce daruri vine din faptul că, potrivit datelor istorice, a fost un episcop foarte milos, folosindu-se de cârja episcopală pentru a-i milostivi pe cei nevoiași (ar fi înzestrat fetele unui om sărac, care vroia să le vândă, neavând cu ce le mai crește). De aici ambilvalența: darul, belșugul, aurul, argintul (semne și însemne ale acestei sărbători), dar și dreapta măsură, ilustrată de toiagul dreptății, și care se transformă în nuielușă, menită a corecta abaterile de comportament ale copiilor prea năzdrăvani.
Credință europeană străveche, Sfântul Nicolae a venit pe noul continent, America, sub numele de Santa Klaus (așa îl denumiseră scandinavii) pentru ca apoi el să devină Moș Crăciun, să fie „echipat” în roșu de firma Coca Cola și resemantizat în Moșul care aduce daruri tuturor, în noaptea de Crăciun.
În tradiția populară românească este cunoscut sub numele de Sân Nicoară, și face parte din galeria moșilor de iarnă, cel mai bine reprezentați, celebrați și ceremonializați. Nu toate trăsăturile sale, în folclorul românesc, sunt, strict, cele ale unui sfânt. Astfel, Sfântul apare, la noi, călare pe un cal alb (semn al zăpezilor care vin sau vor veni), păzește Soarele, pentru a nu fugi și a nu părăsi definitiv omenirea, „veghează” ca farmecele, vrăjile și descântecele din această noapte să „se prindă” și „să se împlinească”. Este și o perioadă a ofrandelor, atât alimentare, cât și de natură creștinească (se fac daruri pentru sufletele moșilor răposați). Fiind situată în plin post, sărbătoarea este marcată, culinar, în Banat, prin anumite feluri specifice: supa de roșii, supa de orez, sarmalele de post.
Darurile aduse de acest Moș, îndeosebi copiilor, se încadrează în procesul de „resemantizare” al sărbătorilor și, la fel ca și Moș Crăciun, Moș Nicolae a devenit un acerb agent comercial, care deschide calea cheltuielilor nemăsurate din această perioadă a anului.
Înainte vreme, darurile erau de natură spirituală, referindu-se, cu privire la Moș Nicolae, la milostenie, spirit creștinesc, dragoste de aproape.
Gheorghe SECHEȘAN
