Moment prielnic pentru prieteni noi

46

În afară de coşuri, nevroze, insomnii, vise erotice şi certuri cu părinţii, adolescenţa mai aduce, ca primă de instalare, o noutate: poezia. Cam atunci loveşte fără milă statul cu pixu-ntre dinţi şi cu ochii-n tavan, ore în şir, în aşteptarea inspiraţiei. Cam atunci se aştern pe hârtie primele versuri, când lacrimogene, când furioase, când cioraniene; oricum, tâmpiţele. Nu după mult timp, poetul va auzi – fie de la cei care l-au adus pe lume fără să-l consulte, fie de la fraţii mai mari, mustăcioşi şi cu servicii, fie de la televizorul plin de plasmă – următoarea propoziţie: “cu poezia mori de foame”. Adolescentul va intra brusc pe mess, pe site-uri, pe forumuri, va cerceta în spaţiul virtual, cele patru ore de somn se vor reduce, din cauza gândurilor prozaice, la nici trei, ca să afle o chestie apocaliptică: poezia nu foloseşte la nimic! La ni-mic!!!

Imediat urmează momentul de divizare a speciei în trei categorii. Majoritatea indivizilor vor lua de bună ameninţarea cu foamea şi se vor lepăda instantaneu de scris. Vreo câţiva vor intra într-o fază superioară a seriozităţii literare şi vor compune schiţe, nuvele sau – cei extrem de serioși – romane. Cei mai puternic loviţi îşi vor şterge ochii, îşi vor sufla nasul şi vor continua să aşeze vers lângă vers. (Să respirăm ușurați: sunt cei mai puțini.) Apoi, îşi vor face prieteni ca ei, ca să aibă cui să citească ceea ce scriu. Dar cât de complicat este să cultivi o prietenie în ritmurile sud-americane pe care le trăim! Toată lumea aleargă, cu toţii avem scopuri, agende pline cu liste, termene sau dead-line-uri, ceasuri care se-nvârt ca naiba, mobile ce zbârnâie continuu şi care vor tot timpul ceva de la noi. Când să te mai vezi cu amicii, când să mai stai la o vorbă, la o poveste, la o caterincă? Servicii, copii, obligații, neamuri, drumuri, cumpărături, munci, munci, munci! Așa că fie îți… duci prietenia-n virtual și o ții cu like-uri, cu câte-un comentariu de două-trei cuvinte la postările mortale ori cu urări la marile sărbători și la ziua de naștere a amicului, fie cauți alternative. (Se poate și, și; ba chiar e de preferat și, și.)

Cărțile sunt astfel de alternative. Au avantajul că sunt ușor de întreținut. În plus, nu te pot minţi, fenta, păcăli, ţepui. Nici nu-ţi cer fel de fel de servicii, nu te somează să pui pile pentru verişoare, să vorbeşti la medic pentru vreo compensată, să le aduci ţigări, să găseşti un mecanic ieftin şi genial etc. Stau liniştite la locurile lor, în rafturi, pe noptiere, prin șifoniere, pe CD-uri, DVD-uri, compuri, stick-uri; şi nici măcar nu te trag de mânecă să le citeşti. Poate că pare imposibil să fii prieten cu o carte (și cu autorul ei, implicit!), dar istoria zice că merită încercat. Aşa că luaţi una din bibliotecă ori din librărie ori de pe internet (sunt zeci de mii, moca!) şi citiţi-o. Nu v-a plăcut? Citiţi alta. Nici aia? Alta. Și alta. În clipa în care aţi găsit autorul care să vă satisfacă exigenţa, cel care v-a căzut cu tronc, declaraţi-l amicul dumneavoastră. Vă va scoate din necaz când nu vă aşteptaţi! Citiți și, gata, uitați de belele!

Uite, chiar în 15 ianuarie e ziua de naștere a lui Eminescu. Un scriitor prietenos și cunoscut încă din copilărie, nu? Și tot în 15 ale acestei luni mai este și Ziua Culturii Naționale. Ce moment mai prielnic, mai perfect, mai de pus pe facebook decât acesta? Poate fi începutul unei mari și nemuritoare prietenii!

LĂSAȚI UN MESAJ