Molima cretinilor cu diplome

276

Publicăm un interviu luat lui Tudor Arghezi de scriitorul Felix Aderca și publicat în volumul său Mărturia unei generații (1929), în care Arghezi vorbește, într-o notă cinică, ironică, despre cum nu a debutat niciodată, despre inutilitatea științelor elucubrative, dar și despre tabloidizarea de acum aproape un secol  și „molima cretinilor cu diplome” din epocă.

Felix Aderca: Când am scris nu de mult, în revista unor tineri că de la Eminescu încoace literatura noastră n-a cunoscut un mai puternic și mai original creator de valori poetice și de genuri verbale – poemă lirică sau epică, portret, articol, nuvelă, medalion, pamflet – ca T. Arghezi, am scăpat (poate pentru întâia oară în viața mea!) neinsultat de imbecilii din cerneală. Unul singur, ridicol prin situația lui de subaltern al celui mai ridicol personagiu din țară – ați ghicit: al domnului Dragomirescu de la „Falanga”! – a încercat o glumă care, din lipsă de ecou, s-a descompus în umilință și neant.

felix-adercaÎn conștiința câtorva inși care în planul spiritual justifică existența României și care gustă și alte valori decât cele create de Dumnezeu pentru buricele degetelor sau pentru prelungirea și punctarea urechei femeești, T. Arghezi e azi singura vitrină cu giuvaere autentice sub cristal, preschimbate aproape săptămânal și pururea inedite. Bogăția și noutatea limbei lui românești ar fi discreditat orice dicționar de Acaemie, dacă ar fi existat, precum simpla lui existență pe trotuar sau pe platforma unui tramvai compromite și condamnă la poziții sinistre toată acea pletoră de profesori de „stil” – bătrâni care țopăie ca tinerii și tineri care fac mutre de bătrâni – înfipți cu gurile supte la țâța vacii bugetare, trasă de picioarele dinapoi în aula „facultăților” de litere.

Orgă uriașă, T. Arghezi justifică între noi o generație și un veac, iar în timpii repezi care ne așteaptă e poate unicul dintre poeții români menit să fie răsfoit în submarin sau în avionul intercontinental. […] Prin această orgă au trecut anotimpuri nebănuite și numai biruind pe autor – cee ce nu se va întâmpla atât de curând – adevăratul prețuitor al melodiilor argheziene le va putea reconstitui de la obârșie și le va putea dezvălui pururi însetaților de muzică fantastică și neauzită.

Întrebare directă

Dă-mi voie, iubite domnule Aderca, să-mi aleg din chestionarul domniei tale numai întrebările ce pot fi dezlegate indirect. Nu am scris niciodată: eu, niciodată părerea mea, niciodată sunt. Brutalitatea formulei directe afectează totdeauna ca o dovadă de prostie certă din partea aceluia care afirmă: „eu cred că…” și dumneata vii să provoci răspunsurile unui camarad care cinstește la maximum și pe deasupra tuturor noțiunilor talentului, inteligența.

Debuturi literare

Întrebarea dumitale de căpetenie, Debuturile literare, e fără de răspuns.

Într-adevăr, când debutează scriitorul: în momentul în care se desface din cerneala lui un fluture viu sau o pasăre vie? La data artificială a tiparului? Sau te raportezi la debutul intim, asemănător cu mersul, noaptea, al lui Iisus pe ape?

Debut literar, cu semnificarea grafică a cuvântului, camaradul d-tale încă nu știe să fi avut. Dacă s-a întâmplat ca eforturile lui de a realiza pe cale de sinteză, în cuvinte, vegetalele, metalele și lemnăria, să fie considerate ca o literatură, el nu se simte câtuși de puțin vinovat. El nu face literatură și nu a râvnit să dispute numănuia, nici dascălilor, nici egalilor, un titlu literar. Ivirea lui în literatură e pur accidentală. Un prieten, N.D. Cocea, l-a denunțat că scrie și a publicat din încercările lui neînchipuit de imperfecte. Scriitorii calificați de o deprindere veche, l-au primit între ei, fără ca el să fi râvnit la această cinste.

Debut? Dar cercetătorul de consistențe și de arome, imitatorul în plan deosebit al naturii, artistul, nu debutează oare ori de câte ori începe, în fiece desen și construcțiune? Trebuie să existe neapărat în literatură un habitat, o intoxicațiune, o rețetă, după care scrisul își pierde virginitatea și prospețimea, devenind o facilitate lină, emolientă, uniformă? Atunci sunt în domeniul artei două atitudini, profetică și publică, una pentru perfecțiuni neîncetat imposibile și alta pentru tipar.

tudor_arghezi

Molima cretinilor cu diplome…

Camaradul dumitale a trăit câțiva ani în Europa. A cunsocut doctori de Universitate cărând prin porturi cu spinarea, acoperiți de făină, care și-au găsit repartiția justă. În Europa nu este obligatoriu ca un cretin laureat să-și instaleze funcțiunile creierului la o catedră, pentru a permanentiza soluția prin idioție și a știrbi inteligența curată, transparentă și sonoră a unui tineret înjugat cu forța, la vehicularea dobitoacelor intelectuale.

Cultura noastră, lipsită de substratul adânc al popoarelor din Occident, a situat pe creștetele învățământului un număr considerabil de proști. Inteligența nativă mobilă a tineretului românesc intră în rândășia universitară a dascălilor, pe care selecțiunea franceză, de pildă, îi rânduește la serviciile municipale. Odată ce le smulgi penele colorate, nici vulturul, nici găina nu mai știu să se ridice și, mărginindu-se să ceară fiertură și apă, uită cotețul universitar și simpla îndeletnicire de a sări după muște.

Desființarea „științelor ipotetice”!

Se impune desființarea din Universitate a tuturor cursurilor elucubrative și ipotetice, care nu pot fi profesate pe corpuri precise și în laborator. Știința fără material fizic, fără putința unui experiment, e o pseudo-știință, o astrologie, un ghicit în drojdii și în întuneric. Compară paralel zece promoții ale facultății de litere cu zece promoții de ingineri chimiști și mecanici, și numără inteligențele active și numerotează capacitatea de aplicare.

Continuarea aici: blog.cosmeanu.ro

LĂSAȚI UN MESAJ