22.2 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Modificarea regulilor Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020 permite redepunerea proiectelor respinse de la finanțare

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional (POR) în Regiunea Vest, informează că în urma demersurilor Asociației Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România (ROREG), Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), în calitate de Autoritatea de Management pentru POR, a modificat și publicat Ghidul general al solicitantului pentru POR 2014-2020.

Ghidul conţine condiţiile generale pentru accesarea fondurilor în cadrul programului dar și, pe cale de consecință, ghidurile specifice corespunzătoare ,atât pentru mediul privat, cât și pentru cel public.
În data de 13 octombrie 2016, MDRAP a emis ordinul nr. 2735 de modificare a Ghidului general al solicitantului pentru POR 2014-2020.

Cele mai importante modificări efectuate vizează:
• Posibilitatea ca proiectele respinse în cadrul etapei de verificare a conformității administrative și eligibilității să fie redepuse, doar dacă se respectă termenul limită de închidere al apelului fiind tratate din punct de vedere procedural ca proiecte nou-depuse. Această prevedere se aplică inclusiv proiectelor respinse în cadrul etapei de verificare a conformității administrative și eligibilității până la data publicării ordinelor de modificare ale ghidurilor specifice emise în 13.10.2016.
Prevederea nu se aplică și proiectelor respinse în etapa de evaluare tehnică și financiară, cu excepția apelurilor necompetitive;
• Flexibilizarea motivelor privind solicitarea de clarificări în cadrul etapei de verificare a conformității și eligibilității și de evaluare tehnică și financiară;
• Acordarea posibilității ca documentația tehnică/tehnico-economică să se poată depune inclusiv în format electronic (format PDF), sub semnatura electronică extinsă a reprezentantului legal al solicitantului sau a persoanei împuternicite;
• Acceptarea înscrierii provizorii în cartea funciară a dreptului de proprietate la depunerea cererii de finanțare, cu condiția depunerii unui extras de carte funciară cu înscrierea definitivă a dreptului respectiv cel mai târziu în termen de maxim 30 zile lucrătoare de la primirea notificării privind demararea etapei precontractuale – în caz contrar proiectul va fi respins.
• Clarificarea și standardizarea regulilor de calcul ale termenelor pentru mecanismul de selecţie şi contractare corespunzator apelurilor competitive, luând în considerare regulile de calcul pentru termenele stabilite de Codul de procedura civilă;
• Posibilitatea închiderii grilelor de evaluare tehnică și financiară cu observații/recomandări condiționat de soluționarea respectivelor aspecte în termenul maxim pentru depunerea documentelor în etapa precontractuală;
• Ajustarea termenelor de răspuns la solicitările de clarificări în cadrul apelurilor de proiecte în care se depun cereri de finanțare cu mai multe componente.

Tot în data de 13 octombrie 2016, ca urmare a modificărilor realizate în cadrul Ghidului general, MDRAP a publicat revizuiri ale Ghidurilor specifice dedicate apelurilor de proiecte lansate.

Ghidurile solicitantului – Conditii specifice de accesare a fondurilor care au suferit modificări sunt cele pentru apelurile de proiecte urmatoare:
• apelul de proiecte (nr. POR 2016/2/2.1.A) aferent Priorității de investiţii 2.1 Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri – dedicat microîntreprinderilor
• apelul de proiecte (nr. POR/2016/3/3.1/A/1) aferent Priorității de investiții 3.1 Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea A Clădiri rezidenţiale.
• apelul de proiecte (nr. POR/2016/5/5.1/1) aferent Priorității de investiții 5.1 Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural;
• apelul de proiecte (nr. POR/2016/5/5.2/1) aferent Priorității de investiții 5.2 Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului;
• apelul de proiecte (nr. POR 2016/6/6.1/1) aferent Priorității de investiții 6.1 Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale;
• apelul de proiecte (nr. POR/2016/7/7.1/1) aferent Priorității de investiții 7.1 Sprijinirea unei creșteri favorabile ocupării forței de muncă, prin dezvoltarea potențialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum și sporirea accesibilității și dezvoltarea resurselor naturale și culturale specifice.

Modificările referitoare la etapa de verificare a conformității administrative și eligibilității nu se aplică proiectelor aflate în proces de evaluare și selecție la data de 13 octombrie 2016. În cadrul etapelor procesului de evaluare și selecție, ulterioare conformității administrative și eligibilității, proiectelor depuse în cadrul apelurilor de proiecte lansate li se aplică prevederile ghidului general și a ghidurilor specifice modificate în data de 13 octombrie 2016.

Alte subiecte :

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” dorește să devină NET ZERO

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara își propune să devină Universitate Net Zero. Urmărind temele lansate de către...

Aderare dar fără drepturi depline crede Alin Nica

În calitate de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a asistat la inaugurarea uneia din cele mai importante investiții în infrastructură in partea...

Citește și :