Mișcare strategică a UPT: a preluat o universitate cunoscută din Banat

377

Universitatea Politehnica Timișoara își afirmă, din ce în ce mai accentuat, rolul de universitate de prestigiu pe plan regional, după ce și-a exprimat acordul de preluare, prin absorbție, a Universității „Eftimie Murgu” din Reșița.

Rectorul UPT, prof.univ.dr.ing. Viorel – Aurel Șerban, a primit, la data de 8 martie 2018, solicitarea Consiliului Facultății de Inginerie și Management din cadrul Universității „Eftimie Murgu” din Reșița de a deveni parte a Universității Politehnica Timișoara, pe care a supus-o discuției în Consiliul de Administrație al instituției, iar ulterior Senatului UPT.

În ședința din 29 martie 2018, Senatul UPT s-a declarat de acord cu această solicitare, care este în concordanță misiunea și viziunea strategică a UPT de a-și consolida rolul de universitate de prestigiu pe plan regional și internațional. Totodată, Senatul UPT a constatat faptul că, din punct de vedere legal, soluția este aceea de fuzionare prin absorbție a întregii Universități „Eftimie Murgu” din Reșița cu Universitatea Politehnica Timișoara.

Universitatea Politehnica Timișoara își asumă redresarea învățământului universitar din Reșița la nivelul de exigență consacrat în UPT. Universitatea Politehnica Timișoara, o instituție cu o tradiție de aproape un secol, vine astfel în sprijinul tinerilor din zonă, dar și al municipiului Reșița, un oraș cu o puternică tradiție industrială, cu un potențial uriaș, căruia îi poate oferi noi perspective de dezvoltare.

Învățământul superior tehnic din Reșița a început în 1971, prin înfiinţarea Institutului de Subingineri, subordonat Institutului Politehnic „Traian Vuia” din Timişoara, unitate de învăţământ prestigioasă, de renume european. În anul 1990 s-a înfiinţat Facultatea de Inginerie, aparţinând tot de Institutul Politehnic „Traian Vuia”, iar înn 1992 a fost înfiinţată Universitatea „Eftimie Murgu”, autonomă față de Politehnica timișoreană.

Prin această măsură, Universitatea Politehnica Timișoara, care mai are în structură și Facultatea de Inginerie din Hunedoara, își afirmă tot mai mult misiunea de instituție de învățământ superior de prestigiu pe plan regional, cu programe de studii racordate la exigențele internaționale, cu activitate de cercetare la cel mai înalt nivel, concretizată și prin cele peste 200 de acorduri încheiate cu instituții de învățământ superior din toată lumea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.