Mircea Băcală: ”Cererile timișorenilor ieșiți în stradă nu țin de mine, dar voi transmite mai departe”

497

Unul dintre reprezentanții miilor de oameni care au ieșit pe străzile Timișoarei, în ultimele zile, a intrat în sediul Prefecturii și timp de câteva zeci de minute a discutat cu Mircea Băcală, în urma adunării de astăzi, de la ora 12.00. Ce spune Prefectul județului?

”Discuția a fost puțin apoasă, dar am explicat că noi avem un mesaj simplu pentru Guvern. Dacă acesta își retrage ordonanța, atunci mai există cale de negociere. Dacă nu se va retrage ordonanța înainte să intre în vigoare, din punctul nostru de vedere nu va mai exista acest Guvern”, declară reprezentantul protestanților, Tiberiu Pfiszter.

Reprezentanții protestatarilor timișoreni nu au vrut să audă explicații precum ”mecansimele oficiale de comunicare”, venite din parte prefectului de Timiș, Mircea Băcala. Aceștia au spus concret că ”situația a început să ardă și nu este timp pentru discuții inutile”. Mesajul este foarte clar: ”Vom protesta până o sa cadă Guvernul”.

Prefectul județului Timiș a spus că doleanțele timișorenilor, care au ieșit zile la rând în stradă, nu depind de el. Acesta însă a spus că va transmite mai departe cererea către București, prin canalele oficiale de comunicare. Totodată Mircea Băcală va solicita un răspuns de la reprezentanții Guvernului pe care, mai apoi, să îl transmită oficial timișorenilor.

Cerea și răspunsul trebuie să aibă loc până va intra ordonanța în vigoare.

Protestanții vor merge atât în complexul studențesc, pentru a aduna tinerii, cât și prin cartierele Timișoarei. Grupurile de oameni formate vor veni în fața Operei, la ora 18.00, unde își vor cere din nou drepturile.

LĂSAȚI UN MESAJ