3 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Mircea Albulescu a plecat pe Aleea Veșniciei…

Mircea Albulescu s-a stins din viață pe 8 aprilie 2016.

Actor român, profesor universitar (Doctor în Arte), publicist, poet, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, Iorgu Constantin V. Albulescu s-a născut la București, pe 4 octombrie 1934 și a fost singurul copil al părinților săi.
În cartea de identitate este Iorgu Albulescu – numele ales de tatăl său, Vasile Albulescu.
În certificatul de naștere este Constantin Albulescu – numele nașului, iar în viața de zi cu zi este Mircea Albulescu – numele ales de mama sa.

Tatăl său, Vasile, era român din Vlașca, a studiat la Conservator și era dirijor de fanfară militară, iar mama sa era o poloneză frumoasă, pe nume Olga Tempinski.
Aceasta a fost catolică, iar în toată copilăria sa l-a dus, duminică de duminică, la biserica Bărăția, unde a început să dorească să devină ministrant, adică unul dintre băieții care participau la slujbă și ajutau preoții. Acest lucru nu era posibil, el fiind ortodox, asemeni tatălui.
S-a căsătorit la vârsta de 22 ani și în urma căsniciei de peste 50 ani, a rezultat un fiu, Matei.
Soția sa a decedat în anul 2007.
Actorul are și un nepot, Vladimir.
La 75 de ani, de dragul nepotului său a învățat engleză și să lucreze pe calculator, având propria pagină de web.

Actorul a făcut școala primară la Liceul „Sfântul Andrei”, unde la acea vreme predau călugări din Germania și se învăța intens limba germană.
A lucrat ca artist-amator la Ateneul Popular, a fost figurant în Corpul de ansamblu al câtorva teatre din București, iar după 1950 a fost angajat la Teatrul Național București.
A absolvit Școala Medie de Arhitectură în anul 1952, cu diplomă de Conductor Arhitect, iar apoi și Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1956, la clasa profesoarei Aura Buzescu, unde a fost coleg și bun prieten cu actorul Amza Pellea.
A jucat în sute de piese pe scenele Teatrului Municipal din București, Teatrului de Comedie și Teatrului Național din București și a avut peste 70 de roluri în film.
A interpretat roluri memorabile în teatrul radiofonic, pe care-l considera cea mai prodigioasă dintre activitățile sale artistice și care a constituit subiectul tezei sale de doctorat.
Despre Teatrul Național Radiofonic, în care a întruchipat peste 300 de personaje, spune: “ Dacă 1000 de oameni ascultă…fiecare „vede ” altă piesă. Este receptorul cel mai creator.”
Rolul cel mai drag sufletului artistului este cel din piesa “Danton” de Camil Petrescu.

Din anul 2011 are o stea care-i poartă numele pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului, alături de alte personalități ale vieții culturale românești: Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana Ionescu, Draga Olteanu Matei și Sebastian Papaiani.(sursa: Wikipedia)

Alte subiecte :

Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la...

Timișoara, 18 aprilie 2024: Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp anul acesta, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi...

Fabuloasele mașini de epocă se întorc în centrul Timișoarei

Retroparada primăverii, se desfășoară din nou la Timișoara la final de săptămână. Curioșii pot admira, începând de sâmbătă, 20 aprilie, automobile de epocă în...

Timișoara pentru TINEri!

Citește și :