1.1 C
Timișoara
marți 19 martie 2024

Ministrul Tobă Petre a folosit fondurile operative pentru… căsuțe de păpuși cu nisipar și tobogan, cărți de joc, darts cu săgeți!

ACTUALIZARE. Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a anunțat că a decis să își prezinte demisia din funcție pentru a evita implicarea MAI într-un scandal public în prag de alegeri.

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Președintelui României, pentru a aprecia asupra exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a unui membru al Guvernului, respectiv TOBĂ PETRE, ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului, în perioada în care a deținut funcția ministerială.

Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de Tobă Petre ministru al Afacerilor Interne are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

La data de 1 aprilie 2016, în contextul în care, la Direcția Națională Anticorupție se afla în instrumentare dosarul 20/P/2016, care ulterior a fost trimis spre judecare, Tobă Petre, în calitate de ministru al Afacerilor Interne, a refuzat declanșarea procedurii de declasificare parțială a unor documente. Solicitarea procurorilor, formulată în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală și cele din domeniul informațiilor clasificate, viza câteva paragrafe din ordine emise la nivelul ministerului, privind normativele a căror încălcare a fost reținută în sarcina funcționarilor acuzați penal în legătură cu gestionarea fondurilor operative.

Concret, în prezenta cauză, s-a constatat că ministrul Afacerilor Interne Tobă Petre a refuzat, în mod discreționar, declanșarea procedurii de declasificare a unor normative a căror încălcare vizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de abuz în serviciu și deturnare de fonduri, adică într-o situație în care este exclusă protecția informațiilor clasificate, conform art. 3 din Legea nr. 182/2002, privind protecția informațiilor clasificate, întrucât ar conduce la ignorarea art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (dreptul la un proces echitabil care include dreptul de informare asupra acuzației penale).

Totodată, necesitatea declasificării normativelor anterior menționate are la bază și prevederile art. 137 din Constituția României, potrivit cărora gestionarea și controlul fondurilor instituțiilor publice trebuie reglementate prin normative neclasificate, respectiv prin legi.

Lipsa de transparență în administrarea fondurilor operative a condus la aruncarea în derizoriu a destinației legale a fondurilor operative, respectiv realizarea securității naționale. Din probele cauzei a reieșit că au fost cumpărate bunuri care nu au nicio legătură cu interesul general de maximă importanță pentru care au fost alocate fondurile operative (căsuțe de păpuși cu nisipar și tobogan, în valoare de 7.000 lei, cărți de joc, darts cu săgeți, arcuri de tir, plase de tir, mingii de volei în valoare de circa 4.000 lei, bandă de alergare, în valoare de circa 12.000 lei, cuptor electric, în valoare de circa 17.000 lei, stilouri în valoare de 13.000 lei, uniforme de chestor, pavele, cărți în ediții de lux, legate în piele, pe comandă, mese festive ale ofițerilor neoperativi ai D.I.P.I.).

Relevant este că, în situații absolut similare (deturnarea fondurilor pentru protecția martorilor și, respectiv, deturnarea fondurilor operative), ministrul Tobă Petre a procedat complet diferit: a declasificat normativele M.A.I. în dosarul nr. 596/P/2015, dar a refuzat solicitarea procurorilor în dosarul nr. 20/P/2016.

Astfel, ministrul Tobă Petre a dat curs, în luna ianuarie 2016, solicitării Direcției Naționale Anticorupție și a declasificat normele privind administrarea și controlul fondurilor pentru protecția martorilor, gestionate de o structură a Ministerului Afacerilor Interne, respectiv Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.), o parte dintre norme fiind absolut identice cu cele referitoare la administrarea fondurilor operative, fondurile gestionate de O.N.P.M. fiind o categorie specială de fonduri operative.

Dosarul respectiv nr. 596/P/2015 a fost trimis spre judecare.
Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și un număr de 9 volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

Alte subiecte :

Citește și :