12.2 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Ministrul Educaţiei, strâns cu uşa în chestiunea plagiatelor! Iată ce îi cere un grup de intelectuali

Scrisoarea deschisă adresată de zeci de profesori universitari şi de intelectuali din ţară şi străinătate către ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice, Adrian Curaj!

„În data de 3 februarie 2016, la Grupul pentru Dialog Social, v-aţi angajat public că veţi soluţiona rapid situaţia plagiatelor din tezele de doctorat susţinute până la acest moment în România. La fel ca guvernul precedent, aţi pus inacţiunea pe seama „legislaţiei inadecvate”. Constatăm că, la o lună de la acea promisiune, nu s-a întâmplat nimic concret. Fiindu-ne imposibil să credem că un membru al actualului Guvern al României ar minţi cu nonşalanţă sau că ar dori să muşamalizeze anumite cazuri de plagiat, nu ne rămâne decât varianta că aţi fost indus în eroare de către consilierii dumneavoastră”, se arată în scrisoarea deschisă adresată lui Adrian Curaj, la care face referire HotNews.

Legislaţia actuală prevede mecanisme eficiente de sesizare, analiză şi sancţionare a plagiatului din cadrul tezelor de doctorat, indiferent de data la care au fost susţinute, consideră semnatarii scrisorii deschise, iar numărul plagiatelor descoperite în tezele de doctorat ale unor persoane cu funcţii importante în cadrul statului Român creşte în mod continuu. Ca urmare, ministrului i se cere:

– Emiterea, în termen de 5 zile, a unui ordin al ministrului educaţiei care să reglementeze procedura de analiză a plagiatelor de către Consiliul Naţional pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, dar şi numirea un nou Consiliu General al CNATDCU;

„Solicităm ca membrii CNATDCU să nu fie membri de partid cu funcţii de conducere, demnitari sau rectori de universităţi. Solicităm, de asemenea, numirea în Consiliul General al CNATDCU a unui procent de cel puţin 25% personalităţi din dispora ştiinţifică”.

– Sesizarea, în termen de două zile de la numirea noului CNATDCU, cu privire la toate plagiatele discutate deja în spaţiul public;
– Concedierea imediată a consilierilor responsabili de informarea dumneavoastră defectuoasă;
– Demararea procedurilor pentru o clasificare a universităţilor şi ierarhizare a programelor de studii, după modelul exerciţiului similar din 2011;
– Evaluarea internaţională a şcolilor doctorale înainte de începerea anului universitar 2016/2017, conform prevederilor Legii educaţiei 1/2011.

„Încă mai credem că sunteţi animat de bune intenţii, dar tot de bune intenţii este pavat şi drumul înspre iad. Într-o Românie în care dimensiunea apocaliptică a fenomenului plagiatului devine, pe zi ce trece, evidentă, consecinţele sunt tragice: răsturnarea valorilor în paralel cu distrugerea, în conştiinţa colectivă, a ceea ce reprezintă cea mai înaltă forme de studiu: doctoratul. Începând de astăzi, stimate domnule ministru, vă considerăm direct responsabil, împreună cu Guvernul României şi preşedintele României, de perpetuarea acestei stări de fapt”, se arată în scrisoarea deschisă semnată, printre alţii, de Gabriel Liiceanu, Teodor Baconschi, Mircea Flonta, Mircea Dumitru, Gabriel Andreescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„Pe urmele germanilor în Banat”, la Universitatea Politehnica Timișoara, cu profesorul Anton Sterbling

Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der Deutschen im Banat...

Șantierul pentru noua clădire a Liceului Waldorf e în grafic

Construcția noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Constructorul a montat geamurile mari prin care va pătrunde lumina în noile...

Citește și :