Ministrul de Interne, Carmen Dan, la Nădlac. Șoferii de TIR i-au ”pârât” pe vameșii unguri!

3034

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a vizitat, vineri, mai multe puncte de trecere din vestul ţării. Oficialul a poposit şi la punctul de trecere al frontierei Nădlac 2, cel de pe autostrada A1.

Poliţiştii de frontieră i-au prezentat minnistrului problemele cu care se confruntă şi aceasta a promis sprijin. Cel mai important este lărgirea punctului de trecere de aici, au spus poliţiştii. Ministrul a pomis că va întocmi u proiect pentru a mai amenaja încă două benzi la intrarea în ţară special pentru camioane. Astfel, nu ar mai trebui să vedem cozi de mai mulţi kilometri pe autostradă.

O problemă ridicată de şoferii TIR-urilor şi care a ajuns şi la urechile ministrului de Interne a fost modul în care îşi fac poliţiştii maghiari de frontieră treaba. Conducătorii auto se plâng că poliţiştii din ţara vecină întârzie mult controalele şi ei pierd timp preţios. Carmen Dan a spus că a discutat cu autorităţile maghiare şi încercă să găsească o soluţie pentru a grăbi verificările, mai ales în perioada Paştelui.

Ministrul le transmite şoferilor că înainte de a porni la drum ar fi bine să verifice aplicaţia Ministerului de Interne şi a Poliţiei de Frontieră – trafic online – pentru a vedea care sunt timpii de aşteptare în vămi. Din păcate programul online nu oferă tot timpul date exacte, aspect negat de Carmen Dan.

carmen-dan-nadlac-1

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.