Minicascade, fântâni arteziene și iluminat arhitectural în centrul orașului Oțelu Roșu

104

Primarul din Oțelu Roșu speră ca în câteva săptămâni Centrul Civic al oraşului să fie gata, pentru a putea fi inaugurat pe 6 decembrie şi că noul aspect va apropia mai mult oraşul de citadelele europene.

„Toţi banii sunt asiguraţi de la bugetul local, lucrarea fiind împărţită în două tronsoane. Pentru primul tronson (partea din stânga) s-au alocat 4 miliarde de lei vechi, iar pentru al doilea tronson, care este mai mare, sunt deja disponibile 10 miliarde de lei vechi. Există şi un al treilea tronson, până la biserica de lemn, astfel ca zona centrală să aibă un aspect unitar. La acel tronson lucrările vor începe abia la anul, căci pentru acele lucrări nu avem încă banii bugetaţi, dar îi vom bugeta pe anul 2017”, spune primarul Luca Mălăiescu, conform expressdebanat.ro.

Scările şi esplanada Casei de Cultură sunt îmbrăcate în travertin, iar parcul din faţa Casei de Cultură va avea fântâni subterane îmbrăcate cu granit şi alei pavate, dar şi arbuşti ornamentali. Fântânile vor fi iluminate şi se va crea un joc de lumini cu jeturile de apă care vor ţâşni din pământ. „Sistemul de fântâni arteziene va fi unul cu minicascade, cu opt puncte de ţâşnire a apei, iluminate cu led, dar vor fi şi două podeţe pentru a putea fi traversată pietonal toată zona. Se va asigura şi un iluminat ornamental, cu alei şi băncuţe pentru odihnă sau relaxare. Vor rămâne însă şi spaţii verzi cu gazon şi arbuşti, cu stâlpi ornamentali, ca în orice oraş civilizat şi european”, explică primarul Mălăiescu.

Citește mai multe AICI

LĂSAȚI UN MESAJ