Milionar timișorean celebru spune lucrurilor pe nume! Ce ne așteaptă în viitorul apropiat.

1195

România are o problemă de percepţie în rândul investitorilor străini, dar nu e neapărat legată de faptul că Guvernul s-a schimbat la fiecare şase luni, ci ţine de incapacitatea dezvoltării infrastructurii şi a educaţiei, consideră antreprenorul timişorean Ovidiu Şandor.

„Problema nu este neapărat politică, ci administrativă. Nu sunt capabili să dezvolte infrastructura şi educaţia. Mereu dau exemplul Italiei, care în anii `70 schimba Guvernul de două ori mai repede, dar investitorii tot făceau bani. În cazul sectorului de birouri al pieţei imobiliare, unul dintre principalele motive pentru care companiile străine vin în România nu este aurul sau petrolul, ci resursa umană. Atât timp cât nu îmbunătăţim infrastructura şi educaţia, creşterea de care s-ar putea bucura piaţa românească ar putea atinge un plafon mai repede decât ar trebui“, a declarat investitorul în cadrul conferinţei imobiliare SEE Property Forum 2018.

Şandor consideră că piaţa din Bucureşti a atins masa critică de produse imobiliare necesară atragerii de noi investitori imobiliari şi că toată lumea aşteaptă o primă tranzacţie majoră în care să fie implicat un investitor instituţional nou. Odată ce va apărea, restul tranzacţiilor de acest tip vor continua într-un ritm accelerat, subliniază timişoreanul. Investitorii instituţionali provin din zona băncilor comerciale, a fondurilor mutuale, de hedging, de pensii sau firme de asigurări.

„Până acum, alţi investitori străini nu au mai venit să cumpere o clădire de birouri într-o piaţă deja ocupată de jucători relevanţi, care cunoşteau piaţa mai bine şi care au fost aici încă de la început. Acum vedem suficiente produse de calitate, cel puţin pe piaţa din Bucureşti, care par să cumuleze acea masă critică“, spune omul de afaceri.

Acesta mai spune că, în urmă cu 2-3 ani, produsele imobiliare din afara Bucureştiului erau excepţii, dar acum România a devenit o piaţă de 19 milioane de locuitori, nu doar 2-3 milioane, câţi sunt în Capitală.

„Vedem proiecte de retail şi în oraşe mici. Mărimea pieţei a crescut şi nu mai e concentrată doar pe Bucureşti, cum e în cazul Ungariei, unde piaţa se concentrează în Budapesta“, conchide Şandor.

După ce în 2012 a încheiat o tranzacţie imobiliară care l-a propulsat în rândul milionarilor României, prin vânzarea unui complex de birouri din Timişoara către fondul sud-african New Europe Property Investments (NEPI) pentru circa 90 mil. euro, Ovidiu Şandor lucrează acum la cel mai mare proiect imobiliar dezvoltat de el până acum, tot în Timişoara. Proiectul, denumit ISHO, implică o investiţie totală estimată la 130 mil. euro şi constă într-o clădire de birouri, plus un cartier rezidenţial cu 1.000 de apartamente.

Ovidiu Şandor ocupă locul 117 în ultima ediţie a Top 300 Capital cei mai bogaţi români, cu o avere estimată la 48-50 mil. euro.

sursa: http://www.capital.ro/ovidiu-sandor-firmele-straine-nu-vin-in-romania-pentru-aur.html

LĂSAȚI UN MESAJ