Mii de timișoreni au participat la cursa rățuștelor pe Bega-VIDEO

1727

Timișorenii au ales să își petreacă ziua de duminică în cadrul evenimentului caritabil de pe malul Begăi. Mii de cetățeni au cumpărat rățuște pentru marea întrecere. Prețul unui bilet a fost de 5 lei, iar banii strânși în urma evenimentului vor fi donați Spitalului de Copii Louis Țurcanu. Festivalul a fost amânat cu o zi, vineri fiind zi de doliu național, în urma tragediei din Italia. Chiar dacă activitățile au început de sâmbătă, acest aspect nu a afectat cu nimic timişorenii sau organiarea evenimentului. Cursa rățuștelor de plastic a început la ora 17.00 și a pus la dispoziția participanților zeci de premii. După ce au fost aruncate în apă, rățuștele au fost împinse cu ajutorul unor furtune cu apă pentru avântul necesar și pentru a nu rămâne nici una în urmă.

Copiii au fost cei mai entuziasmați participanți. Înghețata, clătitele și băuturile răcoritoare au fost un bonus, pe lângă atmosfera întrecerii. Micuții au așteptat cu sufletul la gură și cu biletul în mână rățuștele câștigătoare. Totodată au avut parte de activități sportive, pictură, lucru manual și demonstrații de scrimă.

Interpretul Sabin Mircea Parasca a fost cel care a deschis întrecerea pe râul Bega, aducând aminte timișorenilor că: ”infinitul nostru, al României, înseamnă Brâncuși”. În tot acest timp participanții s-au delectat cu bere, mici și clătite. Pe râu au plutit 4.000 de rățuște, dintre care 40 au fost premiate. Locul trei a fost premiat cu un laptop Lenovo, locul doi a primit un smart tv Samsung, iar locul întâi a plecat acasă cu 1.000 de euro.

Edilul orașului, Nicolae Robu, a asistat la întrecerea rățuștelor și a declarat că: ”Sunt foarte mulțumit de desfășurarea acestei ediții. Deși mi-am cumpărat și eu bilet pentru cursa rățuștelor, îmi doresc foarte mult să nu câștig. Tot timpul intru în orice competiție precum un câștigător, dar de această dată nu vreau acest lucru”! Primarul a ținut să menționeze, în afara festivalului, că vaporettele sunt în perfectă stare de funcționare și doar avizele necesare împiedică transportul naval în comun, pe Bega. Primarul speră ca aceste demersuri să se regleze cât mai curând, iar de la anul viitor, vaporettele să își desfășoare activitatea pentru care au fost concepute.

Festivalul a continuat cu concertele trupei Phaser și a Alexandrei Ușurelu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.