Mii de poliţişti la frontierele vestului, de minivacanţa de 1 Iunie şi Rusalii

125

Poliţiştii de frontieră s-au pregătit temeinic pentru minivacanţa de 1 Iunie şi de Rusalii. Autorităţile se aşteaptă ca traficul la graniţe să crească considerabil, aşa că au suplimentat numărul poliţiştilor de la punctele de trecere a frontierei cu 4.200.

Cele mai aglomerate graniţe vor fi cele cu Ungaria şi Bulgaria. Iar în Banat, cel mai tranzitat punct de trecere a frontierei va fi, ca de obicei, cel de pe autostrada A1, de la Nădlac 2.

„Reamintim că, începând cu data de 07.04.2017, atât Poliţia de Frontieră Română, cât și autoritățile de frontieră ale statelor vecine din Ungaria și Bulgaria, efectuează verificări sistematice la intrarea și ieșirea de pe teritoriul statelor membre UE, ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen. Aceste verificări sistematice constau în verificarea documentelor de călătorie și consultarea bazelor de date relevante cu privire la toate persoanele, inclusiv cele care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului UE.

În acelaşi timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă”, transmit poliţiştii de frontieră.

Recomandarea pentru şoferi este ca atunci când pleacă la drum să verifice pe site-ul Poliţiei de Frontieră care vămi sunt cele mai aglomerate şi să aleagă cea mai avantajoasă rută.

frontiera-1

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.