19.1 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Mihai Fifor: ”Congresul PSD a demonstrat spiritul profund democratic şi european al celui mai important partid politic din România”

Senatorul social-democrat Mihai Fifor a menţionat, duminică, pe pagina sa de socializare, referitor la congresul extraordinar al PSD, că acesta a demonstrat „forţa, maturitatea politică, unitatea, spiritul profund democratic şi european al celui mai important partid politic din România”.

„Am avut ieri onoarea de a fi ales vicepreşedinte pentru Regiunea Vest, alături de colega şi prietena mea, doamna deputat Natalia Intotero, ministrul Românilor de Pretutindeni.Vreau să mulţumesc preşedintelui PSD, domnul Liviu Dragnea, pentru încrederea acordată încă o dată şi pentru oportunitatea pe care mi-a oferit-o de a face parte din aceasta minunată echipă pe care o conduce”, a postat Mihai Fifor pe Facebook.

Totodată, el le-a mulţumit colegilor săi pentru votul de încredere pe care i l-au acordat.

„Nu în ultimul rând, vreau să mulţumesc colegilor mei de la Arad, în special domnului deputat Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad, pentru susţinere şi încredere. Nu e puţin lucru să ai şansa să faci parte dintr-o familie cum este PSD Arad şi pentru asta sunt recunoscător. (…) Avem obiective mari de atins împreună şi trebuie să luptăm în continuare pentru arădeni, oriunde s-ar afla ei”, a afirmat Mihai Fifor, vicepreşedinte PSD pentru Regiunea Vest.

Alte subiecte :

Primarii PNL din Timiș, pe cale de a se consola cu noua situație politică

Primarii PNL din Timiș care l-au susținut pe Alin Nica se pregătesc să se regrupeze în spatele președintelui interimar al filialei, Vasile Blaga. Deocamdată...

Nica și Fritz au uitat că s-au înjurat patru ani la rând! Acum sunt dispuși să negocieze o combinație electorală

Conducerea PNL la nivel central a decis să-i îndepărteze pe șefii filialelor Timișoara și Timiș, Cosmin Tabără și Alin Nica, care au fost împotriva...

Citește și :