15.1 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Mica victorie și marea nesimțire

La judecata de apoi a şoferilor, cu toţii vom ajunge-n purgatoriu. Dar fără carnete. E sigur! Asta fiindcă nu există conducător auto român care să nu aibă, în absolut (iată, lucrăm cu chestii tari), mii de puncte penalizare. Păi cui nu i s-a întâmplat să treacă pe-un roşu, pe galben, să taie linia continuă, linia dublă, să uite să semnalizeze ori să-şi pună centura de siguranţă? Cine n-a parcat aiurea (fiindcă n-a avut unde, bineînţeles…), cine n-a claxonat când nu era voie (e voie vreodată?), cine nu s-a băgat, fie şi 10 metri, pe interzis, cine, cine, cine n-a depăşit viteza legală prin localităţi şi în afara lor? Ăla – eu, ăla – eu? Nicio mână ridicată, niciun driver pur? Cum, n-aţi acordat întotdeauna prioritate pietonului şi i-aţi luat niţel… faţa?

Norocul nostru, al tuturor, e că nu ne-a văzut poliţia. Iar când ne-a văzut şi nu ne-a ars la portofel sau carneţel, a însemnat că au fost băieţi înţelegători care ştiu şi ei… înţelepciunea ce zice că “omul e supus greşelii”. Poate că toate acestea sunt de iertat, mai ales dacă n-au avut… consecințe (nu-mi place cuvântul accident nici măcar întâmplător!). Dar există o greșeală pentru care nici domnii în uniforme, cu chipie pe cap şi cu girofaruri deasupra maşinilor n-au milă, şi, în mod sigur, nici Cel de Sus.

De fapt, nu-i vorba de greşeală, ci de o nesimţire fără de margini, soră bună cu cinismul. Cum să nu tragi, domne’, imediat pe dreapta (ori pe stânga, după caz) când auzi sirena salvării sau a pompierilor? Cum să nu faci, băi, nesimţilă, loc unei maşini care luptă cu timpul ca să salveze viaţa unui om sau chiar a mai multora? Nu te gândeşti că înăuntru ar putea să fie, întins pe targă, cineva apropiat ție? N-ai atâta imaginație încât să te închipui chiar pe tine, bă, lat, cu masca de oxigen pe figură, auzind, vag, cum șoferul înjură de mama-focului pe nenorociții care stau în calea vieții tale și nu-și mișcă mașinile într-o parte? Ăstora (că altfel nu pot să le spun) e musai să le salte poliţia carnetul, să le ardă şi-o amendă de neuitat și, dacă e posibil, să dea – preț de două-trei secunde – drumul la sirenă, ca semn al unei mici victorii împotriva unei mari nesimțiri.

Alte subiecte :

Afară nu-i vopsit gardul, înăuntru-s „leoparzii”?

Dacă stadioanele din Timișoara ar putea vorbi, ar plânge. Fiindcă plânsul, mai ales plânsul, este forma cea mai pură a comunicării. Și prima. Dar sunt...

Fritz, Robu și un sondaj de opinie cam deprimant

Un recent sondaj de opinie ținut, deocamdată, la secret oferă câteva date interesante despre schimbările din ultima vreme produse în percepția electoratului timișorean. Mărturisesc că...

Citește și :