22.2 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Memorialul Revoluției, salvat de gălețile și trocuțele de plastic din pod

– Domnule Orban, iată-ne la Memorialul Revoluției, ce se poate vedea aici și cui se adresează (şi care din păcate nu prea arată așa cum ar merita)?  

Sigur că aproape opt sau nouă ani am lucrat la un alt sediu, la o altă clădire care, după ce am reparat-o, a fost retrocedată unui urmaș care a vândut-o. Astfel am pierdut toată investiția atât materială cât și de muncă depusă.

În 2011 am primit acestă clădire din partea Ministerului Apărării Naționale. A fost o veche cazarmă pe care, cu resursele modeste pe care le-am avut, am reușit să o facem funcțională. Adică etajul este reabilitat parțial și la parter avem atât expoziții cât și un muzeu al Revoluției, dar și o editură ce funcționează sub egida noastră. Tot aici mai avem un centru național de documentare, cercetare și informare publică ce funcționează în cadrul Memorialului Revoluției cu date ce se pot afla despre Revoluția din Decembrie 1989. Tot acest complex este deservit de personal angajat de specialitate. Majoritatea sunt absolvenți ai Universității de Vest, cu licență în domenii colaterale cercetării istorice. De altfel cu Universitatea de Vest colaborăm fructuos de mai mulți ani. Tot o bună colaborare avem și cu Inspectoratul Școlar Județean. Ambele în continuarea ideii că obiectivul nostru țintă este în principal educarea elevilor și a studenților, pe lângă celelalte categorii de cetățeni.

Memorialul Revoluției este vizitat de mii de oamenii în ultimii ani și este unicul obiectiv de acest fel din țară cu referire la decembrie 1989.
Instituția noastră este considerată ansamblu de interes național și prin cele 12 monumente pe care le-am ridicat de-a lungul timpului. Acestea sunt amplasate în locurile în care s-a murit cu un sfert de secol în urmă. Și mai este și de utilitate publică pentru că facem aceste servicii către publicul timișorean vizitator.

Nu trebuie uitat publicul ce vine să ne viziteze din alte orașe ale țării sau din străinatate. Acestora le prezentăm pe lângă istoria Revoluției timișorene și legăturile și contextul ce o leagă de istoria Revoluției Române din Decembrie 1989 din toată țara.

-Acest Muzeu la Revoluției  din păcate nu prea arată așa cum ar merita.  

Clădirea Memorialului Revoluției este într-o situație destul de delicată și pentru că am primit o clădire destul de veche și cam degradată de trecerea deceniilor. Să nu uitam că este construită cam pe la 1890. Deși avem fonduri din partea guvernului, ordonator de credite fiind Ministerul Culturii, totuși sumele nu sunt nici pe departe cele necesare pentru o consolidare și o reabilitare corectă a acestei foste cazarme. Dacă ne uitam bine la clădirea de alături, o clădire geamănă cu a noastră, este deja reabilitată. Investiția a fost făcută de Universitatea de Vest care probabil a dispus de alte fonduri. Noi în schimb nu am primit sumele de bani minime necesare pentru o renovare a imobilului. Cu toate că am trimis o documentație complexă la ministerul nostru. De fapt am cerut fonduri la mai multe niveluri. De la fostul președinte Traian Basescu, de la foști miniștri sau prim miniștri. Toți și-au exprimat acordul cu ceea ce facem, însă practic nu am primit nici un ban. Nu am primit nici măcar acordul pentru ca să putem demara lucrările de reparații. Și sigur că în acestă situație Memorialul Revoluției are probleme deosebite. Este vorba de protejarea patrimoniului pe care-l avem aici în clădire.

Personal m-am ocupat de 25 de ani să adun mărturii, documente, fotografii, filmări sau chiar filme întregi despre Revoluție. Am strâns de asemenea presă din țară și din străinătate toate cu referiri la Revoluția din Decembrie 1989. Și ar trebui să ne străduim să facem acest lucru cât mai bine, pentru că este vorba de istoria noastră. De istoria Timișoarei, a Banatului și a României în definitiv. Sigur totul este circumscris unei istorii de excepție ce a fost în acel an 1989 în toate fostele țări comuniste, fiindcă deținem multe documente referitoare la ce sa întâmplat în tot blocul estic.

– Recent au avut loc schimbări la nivelul consiliilor municipal și județean. Asta ar putea să influențeze finanțarea Memorialului? Așteptați să vină ceva bani pentru acest obiectiv?

Revin la fosta situație, atunci când a trebuit să fie retrocedat imobilul de pe strada Ungureanu. Primăria nu a făcut nici un efort de a-și exprima dreptul de preemțiune și a pierdut toate procesele, la fel cum le-am pierdut și noi. În situația actuală, fiind în patrimoniul Ministerului Culturii, Primăria și-a exprimat opinia că, nefiind în proprietatea lor, nu pot investi în acest imobil. Și pentru că am făcut aceleași demersuri am primit același răspuns și de la Consiliul Județean. Sigur că am găsit înțelegere la Primărie pentru a ne sprijini, dar sub altă formă.  Și Consiliul Județean finanțează proiectele noastre comemorative sau aniversările. Dar aici este vorba de o investiție. Un imobil care nu aparține patrimoniului local, ci unui minister. Ne lovim de același sistem centralist în care, decidenții fiind la București, habar nu au despre ce se întâmplă în teritoriu. Și eu consider că a venit momentul  să se facă ceva și în ceea ce privește acestă descentralizare.

Noi primim bani de la Ministerul Culturii, decontările lunare le facem la minister doar pentru acțiuni și proiecte de administrație, de editare de carte, de cercetare, de pază. Și evident micile proiecte de procesare și digitalizare a întregii noastre arhive. Dar nimic pentru renovarea generală a muzeului.

– Cât de urgente ar fi lucrările de reparații și la cât estimați o sumă minimală necesară?

Problema se repetă de câte ori plouă sau ninge. Ca o soluție de a proteja propriul patrimoniu, arhivele și documentele, am ajuns să punem în pod găleți, trocuțe, ligheane sau alte recipiente de plastic în care colectăm apa. Le golim și iar le punem la loc. Este o soluție găsită de noi, dar nu e o situație normală. Și e bine să știe toată lumea ce facem noi pentru a proteja cât de cât acest patrimoniu inestimabil și unic în România. E bine să se știe că istoria noastră trebuie promovată și trebuie protejată pentru că ne pierdem altfel identitatea, trecutul și nu avem ce cauta în viitor fără o istorie adevarată.

– Revin iarăși la sume. Că în definitiv la bani este toată rezolvarea. Ce ar trebui ca primă urgență?

E vorba de circa 600 000 lei cât ar fi necesari pentru învelitori  și tot ce ține de acoperiș. Asta ca să-l reabilităm integral, rămânând ca în fazele urmatoare să se aloce banii care sunt prevazuți în proiectul nostru. Circa 1 800 000 de lei ar fi o parte minimală. Fără a pune la socoteală finisările ulterioare, care ar fi mult mai scumpe. Prima dată vom începe la acoperiș, restul se mai poate amâna puțin.

Pentru publicul ce dorește să viziteze Memorialul Revoluției pot atrage atenția asupra capelei eroilor. Acolo sunt numele și vârsta martirilor noștri. Sunt mai multe expoziții de fotografii din țară și din străinătate din diferite orașe. Mai avem exponate din presa internațională și română despre evenimentele revoluționare. Mai avem o expoziție primită de la un fotogarf din Polonia, membru al sindicatului Solidaritatea. A făcut atunci foarte multe fotografii, mai ales în Poznan în 1989.  Este donată de Institutul Memoriei Naționale din Varșovia. Mai avem la etaj o sală de expoziții temporare. Tot aici este și istoria revoluției din Timișoara vazută prin ochii copiilor de atunci, participanți la revoluție. Sunt făcute în 1990-91. Au desenat ce și-au adus aminte. Este o expoziție foarte frumoasă. Mai avem o expoziție cu machetele în miniatură ale monumentelor. Adică al ansamblului de interes național al celor 12 monumente amplasate unde au murit oameni și al cimitirului eroilor.

La noi în curte se poate vedea un segment din zidul Berlinului. Demolarea acestuia a fost semnalul de începere a Revoluției din Timișoara și din toată Europa de Est. Alături avem un monument realizat la un sfert de secol de la Revoluție. La parter mai este un spațiu cu fotografii și planșe de propagandă socialistă cu dictatorul Ceaușescu. Avem și două săli de proiecții de filme. Alternativ se pot prezenta filme în opt limbi de circulație europeană. Tot ce se poate vizita aici sunt momente din istorie ce au schimbat destinele noastre.

Alte subiecte :

O nouă reprezentanță Mitsubishi Motors în Timișoara

Promotor extinde aria de expertiză în domeniul auto prin inaugurarea unei noi reprezentanțe Mitsubishi în Timișoara. Locația este situată pe Calea Lugojului nr. 17,...

Lucrări la rețelele Aquatim

Luni, 1 aprilie, între orele 8-18, la intersecția străzii Mureș cu Calea Martirilor se va executa o conectare de conducte. Lucrările...

Citește și :