Mediul de afaceri din Timiș ne provoacă la o competiție de idei

58

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură în calitate de unic partener oficial în România al Programului Climate KIC organizează în data de 16 august 2016, cu începere de la ora 16.00, în Sala C.E.D.O. a sediului CCIAT din P-ța Victoriei nr.3, finala națională a competiției de idei ClimateLaunchPad.

Acțiunea se încadrează în Programul ClimateLaunchPad – cea mai mare competiție de idei în domeniul “clean technology” finanțată de CLIMATE KIC şi organizată în România de către CCIA Timiş.

În luna iunie 2016, a fost deschisă aplicația, iar un număr de 20 idei inovatoare de pe tot teritoriul României s-au înscris în concurs. În urma procesului de selecție, au fost alese 7 idei iar echipele au participat la un bootcamp intensiv la Timișoara, la sediul CCIAT, unde au beneficiat de instruire și coaching (tehnici de pitching, business canvas etc.) din partea unor lectori internaționali avizați ClimateLaunchpad.

Cele 7 echipe selectate își vor prezenta ideile inovatoare de business și vor concura pentru a obține un loc în cadrul finalei europene care se va desfășura la Tallinn (Estonia), în luna octombrie 2016. Anul acesta au intrat în competiția europeană 30 de țări, iar România are şansa să fie prezentă.

Top 3 idei naționale vor avea posibilitatea să-și prezinte conceptul la nivel internațional și să intre în competiție pentru câștigarea unei prime investiții în business-ul lor. Finaliştii vor fi recompensaţi cu premii importante: 10.000 euro locul 1, 5.000 euro locul al 2-lea, 2.500 euro locul al 3-lea.

Misiunea competiției este aceea de a atrage potențialul de tehnologii inovative din Europa și de a crea oportunități pentru inovatori în vederea atenuării efectelor schimbărilor climatice. Accelerarea inovațiilor va conduce la un viitor cu emisii scăzute de dioxid de carbon.

P

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ