6.1 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Medic ortoped din Timișoara, trimis în judecată pentru mită

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus la data de 31 mai 2016 trimiterea în judecată a inculpatei BORZA ICONIA ECATERINA, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

În cursul lunii septembrie 2014, în calitate de medic ortoped, inculpata Borza Iconia Ecaterina a pretins și, ulterior, a primit, după efectuarea unei intervenții chirurgicale asupra unui pacient, suma de 600 de euro de la martorul denunțător D.V., în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.
Dosarul a fost trimis, spre soluționare, Tribunalului Timiș.

În urmă cu aproximativ 5 ani, BORZA ICONIA ECATERINA, conferențiar doctor la Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara, a fost prinsă și de către paznicii unui supermarket după ce a furat două batoane de salam…

Alte subiecte :

Mai multe spitale din Timișoara se pregătesc să ,,tragă obloanele”. Ce se va întâmpla cu miile de pacienți dacă fondurile cerute nu vor veni...

Situația financiară a marilor spitale rămâne una critică, în ciuda semnalelor trase în mod repetat de conducerile unităților sanitare. Marile spitale din Timișoara se confruntă,...

Încă un pas pentru stadionul Timișoarei

Noul stadion al Timișoarei a intrat în ultima etapă! Hotărârea de Guvern de aprobare a indicatorilor tehnico-economici pentru stadionul Dan Păltinișanu va fi aprobată...

Citește și :