Meci de 1X2 între Mediaș și ACS Poli

170

ACS Poli și-a propus să se întoarcă neînvinsă din cea de-a treia deplasare a Ligii I, cea de la Mediaș. Gazul nu are startul de sezon așteptat și elevii lui Popa vor să profite sâmbătă de acest aspect.

Violeții joacă sâmbătă la Mediaș în runda cu numărul șase din Liga I un meci accesibil. Și asta din cauza situației dificile a găzarilor. Cu o singură victorie în primele cinci runde și cu o stare financiară deplorabilă, sibienii par a fi adversarul perfect pentru oricine.

Poli vrea să aducă punct sau puncte din această deplasare chiar dacă nici la clubul timișorean nu s-au rezolvat problemele financiare. ”Poli și Mediaș sunt două echipe valoroase, rezultatul poate fi ca în Pronosport, 1, X sau 2. Avem nevoie de două piese de rezistență, un jucător de careu și un marcator de creație. Aici este marea problemă la echipa noastră, dacă nu vom reuși să rezolvăm aceste posturi, vom fi o echipă modestă. Sunt doi jucători importanți la orice echipă. Din păcate, noi nu avem aceste posturi asigurate” s-a plâns din nou tehnicianul bănățenilor.

Drăghici va fi alegerea lui Ionuț Popa pentru postul de atacant pentru partida programată sâmbătă, ora 18,30. ”Sper să profităm și să venim cu punct sau puncte de la Mediaș. Contează să dăm maximul în acest meci. Este o șansă, sper să profit de ea și să joc cât mai bine și să dau gol”, a completat Drăghici.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.