3 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Maternitățile și spitalul de copii din Timișoara, finanțate cu aparatură de zeci de mii de euro

Organizația ”Salvati Copiii” a lansat, miercuri, seria de dotări medicale performante din 2016, care începe în Timișoara si va include 29 de maternități și secții de nou-născuți în România.

În 2016, investim peste 460.000 euro în dotarea a 29 de maternități și secțiilor de nou-născuți din Arad, Pitești, Brașov, București (Maternitatea Bucur, Maternitatea Pantelimon, Maternitatea Giulești, Spitalul Clinic CF2), Reșița, Oravița, Mangalia, Craiova, Focșani, Hațeg, Slobozia, Iași, Pașcani, Târgu Mureș, Roman, Târgu Neamț, Timișoara, Vaslui, Dorohoi, Călărași, Giurgiu, Tulcea și Teleorman. Fondurile au fost obținute prin implicarea publicului larg, prin campaniile de redirecționare a 2% din impozitul pe venit, donaţii online, donații prin SMS sau Direct Debit, cât şi cu sprijinul sponsorilor Salvați Copiii, au transmis reprezentanții organizației.

Salvați Copiii și-a propus să contribuie la reducerea ratei mortalității infantile cu 10% pînă în 2018 (sub 8‰) și va milita, prin programe și campanii, pentru coborârea acestei rate, pe termen lung, la media europeană (4‰).

Organizația Salvați Copiii își propune următoarele obiective:
– Dotarea cu echipamente moderne a 90 de maternități (50% din maternitățile din România) până în 2018 (incluzând perioada 2012-2015), prin campanii proprii de strângere de fonduri.
– Îmbunătățirea serviciilor socio-medicale de suport mamă-copil în mediul rural.
– Contribuție la politicile publice pentru sănătatea mamei și copilului.

240.000 de nou-născuți ajutați să supraviețuiască cu ajutorul echipamentelor donate
Pentru județul Timiș, organizația a donat 60.400 de euro pentru următoarele instituții saniatre:
– Maternitatea Bega, parte a Spitalului Județean de Urgență Timiș: 1 lampă fototerapie și 2 pulsoximetre – 6.792 euro.
– Maternitatea Odobescu, parte a Spitalului Municipal Timișoara: 2 pulsoximetre – 3.840 euro
– Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu dotat cu aparate precum:
Aparat de dializă și tehnici de epurare extrarenală – PrismaFlex – 24.000 euro și aparat de ventilație – 25.800 euro.

România este primul loc în Uniiunea Europeană în cee ace privește mortalitatea infantile, cu cea mai ridicată rată de decese în rândul copiilor mai mici de un an, transmit reprezentanții organizației Salvați Copiii.

Alte subiecte :

Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la...

Timișoara, 18 aprilie 2024: Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp anul acesta, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi...

Noua arenă a Timișoarei, care va costa aproape 170 de milioane de euro, intră în linie dreaptă

Timișoara se pregătește să beneficieze de un stadion modern. Noua arena ar urma să primească ultima aprobare necesară în zilele viitoare. Legendara arenă „Dan Păltinișanu”...

Citește și :