Mașini făcute praf din cauza unui șofer beat, a doua zi de Crăciun. Un copil de 1 an a ajuns la spital

336

Un accident în care au fost implicate trei autoturisme, s-a produs în această seară în localitatea Obreja, pe DN 68 care face legătura între orașul Oțelu Roșu și municipiul Caransebeș.

Șoferul unui autoturism de teren, Nissan Navara, nu a respectat distanța în mers și a lovit violent, din spate, un autoturism Dacia Logan care semnalizase, cu intenția de a realiza virajul la stânga. În urma impactului, Dacia a fost proiectată pe sensul opus, de unde se deplasa regulamentar un autoturism Mitsubishi, coliziunea fiind inevitabilă. 4 persoane au fost rănite ușor în accidentul din aceasta seară, între acestea fiind și un copil de numai un an, care se află la această oră sub supravegherea cadrelor medicale de la Spitalul Municipal de Urgențe din Caransebeș.

Echipajul de poliție deplasat la fața locului, a efectuat măsurători și a testat cu aparatul etilotest șoferii implicați în carambol. Surpriză! Șoferul care a produs accidentul se afla sub influența băuturilor alcoolice, aparatul de măsurare al polițiștilor indicând o valoare de peste 1,30/mie alcool în aerul expirat, ceea ce va conduce, cu siguranța, la deschiderea unui dosar penal de către polițiști.

sursa: reper24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.