Mascații au descins într-o primărie din Banat! Edilul, suspectat de infracțiuni cu fonduri APIA

699

O primărie din Banat a fost luată cu asalt de procurorii DNA care, însoțiți de mascați, au descins la orele dimineții în instituție pentru a efectua verificări cu privire la infracțiuni cu fonduri APIA.

Perchezițiile au loc în localitatea Ciclova Română din județul Caraș-Severin.

”Putem doar să vă comunicăm faptul că facem o percheziție la o primărie de comună din Caraș-Severin”
ne-a informat biroul de presă al DNA.

Cel mai probabil vizat este primarul Gheorghe (Puiu) Percea și vizează infracțiuni cu fonduri APIA sau chiar conflict de interese, fiul acestuia fiind deja trimis în judecată de DNA pentru fapte similare.

Puiu Percea a fost ales primar la Ciclova în 1992, iar de atunci conduce comunitatea din zonă, aflându-se la al şaptelea mandat. Deşi penultimul mandat l-a câştigat pe listele PNL (USL), după ruptura din 2014, Puiu Percea a abandonat camarazii de două decenii şi jumătate şi s-a înscris în ALDE, partid sub sigla căruia a și candidat în 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.