Mărţişor de la Primărie: Timişorenii, întrebaţi ce vor să se întâmple cu străzile din piatră cubică

357

După lungi dezbateri, scandaluri şi acuzaţii, conducerea Primăriei Timişoara a ales în sfârşit să îi întrebe pe timişoreni ce vor ei să se întâmple cu cele 14 străzi pavate cu piatră cubică, străzi ce urma să fie asfaltate la dorinţa primarului.

Astfel, cei care sunt interesaţi de soarta oraşului şi mai ales a acelor străzi care rezistă de peste 100 de ani, pot să îşi facă auzită părerea în 1 martie.

„Primăria Municipiului Timişoara va organiza, miercuri 01.03.2017, orele 14.00-17.00 în sala de şedinţe a Consiliului Local al Municipiului Timişoara, bd. C.D.Loga nr.1, o dezbatere publică referitoare la următoarele proiecte:

1. Proiect de hotărâre privind înfiinţarea Autorităţii Urbane la nivelul Municipiului Timişoara;
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de Fezabilitate „Modernizarea străzilor din piatră cubică din municipiul Timişoara”

La dezbatere sunt aşteptate sa participe toate persoanele interesate.

Cei interesaţi se pot adresa, şi în scris, Direcţiei Secretariat General – Biroul Asistare Consiliul Local sau în format electronic la adresa codruta.orobeti@primariatm.ro.

Participanţii la dezbatere care se înscriu la cuvânt îşi vor susţine punctele de vedere exclusiv pe marginea proiectului de hotărâre aflat pe ordinea de zi.

Durata limită de exprimare a punctelor de vedere este de cinci minute pentru fiecare participant”, transmite Primăria Timişoara.

Proiectul este unul foarte controversat. În timp ce autorităţile vor să scoată piatra de pe cele 14 străzi şi să o înlocuiască cu asfalt, mai multe asociaţii civice (arhitecţi, perisagişti, ingineri) şi timişoreni cer reabilitarea străzilor cu piatra existentă pentru a păstra farmecul istoric al zonelor. Primăria doreşte să investească în această asfaltare 14 milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.