Marele Balerin Gelu Barbu a trecut în eternitate FOTO + VIDEO

787

În data de 17 februarie, a încetat din viaţă la vârsta de 83 de ani, marele balerin lugojean Gelu Barbu, Cetăţean de Onoare al Lugojului

Gelu-Barb-4Balerinul şi coregraful Gelu Barbu s-a născut la 14 aprilie 1932 la Lugoj, fiind nepotul lui Hazi Barbu şi fiul celebrului compozitor Filaret Barbu. A început Liceul „Coriolan Brediceanu” la Lugoj şi, ulterior, şi-a definitivat studiile liceale la Liceul „Sfântul Sava” din Bucureşti, unde îşi ia bacalaureatul.

Primii paşi în pregătirea viitoarei cariere de balerin îi face la Lugoj, iar la Bucureşti studiază balet clasic, dans modern şi dans ritmic. În 1949 este angajat de Oleg Danovski în corpul de balet al operei din Bucureşti.

În 1951 primeşte o bursă de stat pentru studii de specialitate la şcoala de coregrafie din Leningrad. Primeşte prima diplomă de stat în 1955. În perioada 1955 – 1961 este prim balerin al Operei Române din Bucureşti.

Anul 1961 reprezintă o cotitură în viaţa balerinului: pleacă din România în exil şi dansează ca prim balerin la operele din Ţările Scandinave, Germania, Operele din Nürnberg şi München, televiziunea germană „Bavaria”.

Las Palmas şi Gran Canaria devin pentru artist a doua patrie. În 1966 se stabileşte în Insulele Canare unde creează o şcoală de balet. Fondează în 1966 baletul Las Palmas, în care formează aproximativ 250 de coregrafi până în 2001.

Gelu-Barbu-1

A fost laureat al concursurilor internaţionale de balet din Varşovia 1955, Moscova 1956. În 1964 este decorat de Regele Olav V al Norvegiei cu Medalia Constituţiei. În 1994 Regele Juan Carlos al Spaniei îl onorează cu Titlul de Fiu Adoptiv (Cetăţean de Onoare) al Las Palmasului. Este omagiat în 1994 în România (Lugoj, Opera din Timişoara şi din Bucureşti) pentru cei 45 de ani de activitate artistică.

Gelu-Barb3A fost preşedintele Asociaţiei Profesorilor de Dans din Canaria, Directorul Stagiului Internaţional de Dans din Las Palmas, Directorul Stagiului Internaţional de Dans din Lisabona (a XIV-a ediţie). În 1991 a fost invitat cu compania sa la Festivalul Enescu, la Lugoj şi la Opera din Timişoara. În 1994 a fost invitat la Opera din Bucureşti, Opera din Timişoara şi Lugoj.

Pentru faima pe care a dus-o Municipiului Lugoj în lume, în anul 2000 Maestrul Gelu Barbu a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Lugoj.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! 

loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ