Marea Unire. Cu Lucian Boia

524

Cine nu vede modificările de substanță care au loc în designul și substanța spațiului public românesc are, drept contra-argument, un foarte bun exemplu în narațiunea care poate fi spusă cu privire la prezența publică a lui Lucian Boia. ● Mai ales că această poveste ”vorbește” despre modificările în sens bun, în sens democratic, ale acestui spațiu public (e adevărat, mișcat și în multe alte privințe care pot fi valorizate cu minus). ● Pe scurt spus: dacă acum 12-15-20 de ani, numele istoricului Boia era asociat cu ideea unei prezențe neobișnuite și marginale, uneori chiar cu ideea de scandal (”Istorie și mit în conștiința românească” a dat un scandal mare la vremea primei ediții a cărții), de un deceniu și, poate mai pregnant, de 5-6 ani încoace, Lucian Boia este o prezența mainstream. ●Aceasta, cum zic, nu poate să fie decât de bine – istoria pe care o face și pe care o spune celebrul profesor este una aerisită, cu argumente puternice la purtător, care nu caută, sub nici o formă, să impună un adevăr de tip totalitar. E o istorie care lucrează prea puțin (aproape deloc, de fapt)  în favoarea ideologiilor și care se autopropune ca fiind deschisă, ”în dialog”. ● Sigur, această opțiune – care e una modernă, racordată la ceea ce se face (acolo de mai multe decenii) în Occident – nu e încă totalmente comodă în România. Filiera îngust-naționalistă e încă activă în mediul academic (și pare să primească ”muniție” de context nouă), după cum nu e integral invizibilă nici direcția care pare să confunde istoria cu o știința de rang matematic. Dar, cum spuneam, criticile sau chiar rafalele de discurs resentimentar care vin spre textele și spre cărțile profesorului Boia îl găsesc pe acesta, de cîțiva ani buni, plasat într-o poziție centrală în spațiul public de la noi. ● Aici îl găsește și cea mai recentă apariție editorială a sa: un eseu amplu despre Marea Unire din 1918. Încă o dată: e bine că Lucian Boia e mainstream, e bine că, în multe chestiuni, el (textele sale, unghiurile alese de el) dă (dau) tonul unei dezbateri sau alteia. E dezirabil ca, în chestiunea Marii Uniri și a centenarului acesteia, liniile de forță ale discursului profesorului Boia să fie reprezentative pentru  un an care se anunță – da, în spațiul nostru public – plin de evenimente care vor înconjura acest moment major pentru istoria modernă a României. ●Nu e o demitizare a lui 1918, în privința narativelor unioniste – așa cum ar putea fi multă lume tentată să proiecteze, în afara cărții, deci a faptelor, demersul editorial recentissim al lui Lucian Boia. De altfel, foarte pe scurt, profesorul Boia este el însuși amuzat și execută de fiecare dată cînd e pus în fața temei o șarmantă operațiune de autodemitizare atunci cînd i se putea eticheta de ”mythbusters”. Da, Lucian Boia face și demitologizare a unor predicate mari din istoria noastră, dar în arhitectura operei sale tipul acesta de analiză și sinteză nu reprezintă nici măcar un sfert. Sunt multe alte direcții (în cele peste 30 de cărți de pînă acum) în ceea ce face domnia sa în istoria și majoritatea acestora nu au de-a face cu ”demitizarea”. ● Așadar, Marea Unire NU e demitizată în această carte (ieșită în librării de numai cîteva zile) și (a propos) intitulată ”În jurul Marii Uniri de la 1918. Națiuni, frontiere, minorități”. ● Marea Unire e foarte de bine vorbită în eseul dlui Boia. Vorbită, gîndită, istorisită, actualizată, analizată, sintetizată, dialogată.● Lucian Boia: ” Sărbătorirea Marii Uniri e cu totul legitimă. E legitimă şi o doză de mitologie: toate naţiunile o au! Dar avem nevoie, dincolo de comemorări şi de simbolistica eroică, şi de o istorie făcută fără prejudecăţi, în spiritul unei abordări critice. Cel puţin din partea istoricilor profesionişti!
Ne trebuie în tot cazul o istorie europeană. România nu e o insulă, e parte a unui ansamblu. Nu ne putem izola, nici în interpretarea istoriei, nici în modul cum ne raportăm la ziua de azi ori de mâine. Dacă privim izolat crearea României Mari, riscăm să facem abstracţie de evoluţiile globale şi totul să ni se pară minunat. În fapt, România Mare a evoluat pe o scenă extrem de fragilă, cu primejdii răsărind la tot pasul – şi, desigur, istoria încă nu s-a încheiat.”

CP foto buna

Cristian PĂTRĂȘCONIU

LĂSAȚI UN MESAJ