Marea care le-a furat iubirea!

395

Vântul se întețise, însă nimic nu anunța vreo furtună la orizont. Dimpotrivă, marea se juca aproape calmă cu țărmul întins și aerisit, atingând, cu tandrețe, nisipul alb, de-o finețe greu de închipuit. La ora aceea, plaja era oarecum pustie, doar câteva fete se mai zăreau, destul de departe, vorbind tare, chicotind complice, râsetele lor spărgând liniștea ce se așeza cu putere peste fâșia de litoral din apropiere. Soarele apunea cu o nuanță de roz închis, declanșând un joc de lumini precum o vară târzie polineziană din tablourile lui Gauguin.

În depărtare, la vreo cincizeci de metri de țărm, conturul trupului unui bărbat se zărea izbind puternic valurile abia arcuite ale mării la reflux. Omul înota calm, cu mișcări armonioase, parcă profitând de blândețea mării la ceas de seară. Nu privea câtuși de puțin către plaja părăsită de acum, unde mai rămăseseră doar două șezlonguri pe toată întinderea fâșiei de nisip.

După alte câteva planări viguroase pe întinsul apei, bărbatul ieși din mare hotărât și se îndreptă spre locul unde avea dispuse cele două șezlonguri. Trupul atletic se trânti apoi direct pe nisipul cald încă, evitând parcă să privească către femeia tânără care dormita cu fața în jos, încolăcită pe salteaua moale a fotoliului de plajă.

Corpul longilin și ademenitor al tinerei de cel mult 30 de ani nu dădu niciun semn de viață nici măcar atunci când bărbatul se întoarse către ea și o atinse delicat, aproape imperceptibil. Bărbatul, care părea să aibă puțin peste 40 de ani, mai făcu o tentativă de a o trezi pe fată, reacționând însă cu aceeași formă voită de stângăcie, astfel încât atingerea șovăielnică a mâinii sale pe trupul femeii nu-i produse acesteia nicio reacție.

Într-un târziu, când bărbatul încă tânăr dădea semne tot mai vizibile de nervozitate și chiar de un fel de panică izvorâtă din nepăsarea, de acum explicit, a iubitei sale în privința lui, tânăra făcu un gest brusc și imprevizibil. Se ridică de pe șezlong în șezut și începu să se îmbrace cu hainele de oraș, cu mișcări meticuloase, dar decise. Mai întâi, își trase peste umerii cafenii tricoul cu însemnele unei firme faimoase de haine casual, apoi, ridicându-se în picioare, îmbrăcă neglijent pantalonii scurți care cu greu îi acopereau coapsele ferme, bronzate și ele, la fel precum întregul trup zvelt și mirosind prin toti porii a senzualitate neînfrânată.

La nici un metru distanță de trupul femeii pe cale să părăsească plaja invadată de întuneric, ochii bărbatului sticleau într-un mod straniu, de parcă noaptea care se lăsa tot mai adânc peste mare și peste nisip deopotrivă aducea cu ea mistere hipnotice. Privirea tot mai deznădăjduită a bărbatului începea să priceapă că femeia încă foarte tânără și extrem de frumoasă din apropiere nu mai avea prea multe planuri în legătură cu el. Cu un ultim gest de supunere și de umilință aproape, acesta o prinse de braț pe încă iubita sa și apucă să-i susure abia perceptibil: „Irina, spune-mi, totuși, ce ai de gând cu noi, cu … mine? Te rog, nu pleca în felul acesta, fără să-mi spui câteva cuvinte, măcar!”.

Tânăra se întoarse plictisită spre el, abia aruncându-i o privire, se opri o clipă, și, după câteva secunde ce-i păruseră bărbatului ore, catadicsi să-i răspundă: „Nu s-a întâmplat mare lucru, Paul. Doar sentimentul unui sfârșit, altminteri nimic altceva. Sfârșitul poveștii noastre de dragoste. Care a început acum câteva luni, când — probabil tu nu-ți mai amintești — te-am întrebat ce ai de gând cu… noi, așa cum ai întrebat și tu, mai devreme. Lunile acelea au trecut, iar eu nu am aflat răspunsul dorit de la tine. Cam atât, altceva nu am ce să-ți mai spun”.

LĂSAȚI UN MESAJ