MARABA? Migranți la granița de vest din cea mai populată țară din Africa!…

128

Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat şapte cetăţeni din Nigeria, care au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, pentru a ajunge în Spaţiul Schengen.

În data de 20 octombrie 2016, în jurul orei 22.45, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa – I.T.P.F. Timişoara care executau misiune cu autospeciala cu termoviziune au observat un grup de persoane care se deplasa pe jos, peste câmp, dinspre Serbia spre România,
Imediat poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică, în cadrul căreia au depistat, în apropierea localităţii de frontieră Gaiu Mic, şapte persoane, care nu vorbeau limba română, pe care le-au transportat la sediul sectorului pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni nigerieni, doi bărbaţi şi cinci femei, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 ani. Aceştia au declarat că au trecut frontiera pe jos din Serbia în România cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

###

Populația din Nigeria a crescut în perioada 1990-2008 cu 57 de milioane, având o rată de creștere de 60%, spune Wikipedia. Aproape jumătate din populația țării este alcătuită din tineri cu vârsta de maxim 14 ani. Nigeria este cea mai populată țară din Africa și reprezintă aproximativ 18% din populația totală a continentului, islamul și creștinismul fiind religiile majore.

P.S. Maraba înseamnă Bine ați venit în hausa, una dintre limbile vorbite de triburile din Nigeria.

ACTUALIZARE. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia au depistat şapte cetăţeni pakistanezi, care au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, cu scopul de ajunge într-un stat din vestul Europei.

În data de 21 octombrie 2016, în jurul orei 08.00, o patrulă din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia, care executa o misiune de supraveghere pe direcţia localităţii Jimbolia, a observat mai multe persoane care se deplasau pe jos, pe lângă linia de cale ferată, dinspre Serbia spre România.
Imediat poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică, fiind depistate şapte persoane de sex masculin, care au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni pakistanezi, cu vârste cuprinse între 18 şi 40 ani, care nu deţineau documente asupra lor.

LĂSAȚI UN MESAJ