3.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Mălina Petre propune citirea Scrisorii I

O întâlnire specială cu poezia eminesciană. Aceasta este propunerea pe care actrița Teatrului Național Timișoara – Mălina Petre o lansează publicului în 14 ianuarie. Cu doar câteva ceasuri înainte de Ziua Culturii Naționale, Mălina Petre aduce în atenția spectatorilor una dintre creațiile fundamentale care poartă semnătura poetului național: Scrisoarea I.

“Poezia este întotdeaun un bun prilej de… călătorie. De călătorie înterioară înspre propriul suflet, înspre propria simțire. Iar atunci când poți depăși bariera dată de paginile cărții, iar versul îți este transmis filtrat de simțirea unui actor, putem vorbi despre o șansă care nu trebuie ratată.” – spun organizatorii evenimentului

Recitalul de poezie semnat Mălina Petre are loc sâmbătă, 14 ianuarie, de la ora 19.00, în sala StudioArt a Casei Artelor. Intrarea este liberă.

Alte subiecte :

Designerul timișorean Ovidiu Hrin, singurul român aflat printre jurații unui important concurs de design din Seoul

Graficianul timișorean Ovidiu Hrin a fost invitat să jurizeze în cadrul unui important concurs din Asia. Concursul K-DESIGN AWARD urmează să premieze cele mai...

Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la...

Timișoara, 18 aprilie 2024: Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp anul acesta, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi...

Timișoara pentru TINEri!

Citește și :