„Maitreyi a spus «Nu»”. Interviu cu Maia Morgenstern

621

Ziua de 13 noiembrie 2017 poate fi numită ziua Maia Morgenstern la Timișoara. În cursul dimineții, Universitatea de Vest i-a conferit titul de „Doctor Honoris Causa Artis” în cadrul unei ceremonii emoționante și a unei Aule Magna neîncăpătoare. A urmat o întâlnire cu studenții Facultății de Artă și Muzică, apoi, două spectacole Maitreyi la Teatrul Național. Și totuși, seara, a avut deopotrivă disponibilitatea și căldura de a răspunde câtorva întrebări…

Într-un interviu dat televiziunii române ați evocat un sfat primit de la tatăl dumneavoastră, sfat care, spuneați, v-a călăuzit în viață, anume: „Cu  datele pe care le ai, încearcă să obții maximul în viață. Nu voi evoca împlinirile, ele sunt bine cunoscute, întrebarea ar fi ce a rămas nespus, ne-exprimat? De la rolurile din Piatra Neamț-ul anilor ’80 — Teatrul Tineretului — și seara de astăzi, cât de mult v-ați apropiat de acel maxim?

— Nu destul. În principiu, nu destul și probabil că n-am știut a ține seama de un alt sfat, extrem de important, și de un exemplu al său, încrederea în sine, încrederea totală în sine. Aceasta nu înseamnă a fi închipuit, ci a-ți cunoaște exact resursele, a ți le valorifica și, în același timp, a fi pe deplin conștient de ce date ai, ce resurse, ce ai de făcut pentru a dărui cât mai mult din ceea ce ai. Înseamnă încredere în tine, înseamnă demnitate, curajul de a-ți asuma riscuri, înseamnă curajul de a spune „nu” în suficiente ocazii, înseamnă, de asemenea, a duce proiectele până la capăt, a nu lăsa lucrurile la jumătate, înseamnă să joci șah bine (zâmbește), înseamnă tot felul de lucruri…

— De ce Maitreyi ? Și de ce acum? Maitreyi a fost publicată în 1933 și reeditată la noi în 1991, în timp ce replica semnată Maitreyi Devi, „Dragostea nu moare“, s-a tradus în românește în 1992…

— Doamna Cris Simion m-a invitat în această frumoasă alegorie… Maitreyi la 60 de ani, pentru că Maitreyi îl contrazice pe Mircea Eliade… Deși ne place romanul, povestea! Maitreyi este un om, este o femeie căreia i s-a distrus reputația și care a spus: „Nu, nu!”. După câți ani o fi fost? O sută? Nu era la modă mitul și toată opera lui Eliade, ci vorbim de zorii secolului XX, cu alte prejudecăți, cu alte cumplite rigori și alte constrângeri. Maitreyi s-a ridicat! Îi era distrusă viața și reputația… nu-i o glumă, nu era o glumă, poate că nici astăzi nu e, dar, atunci, cu siguranță, nu.

Mai are ceva de spus această poveste generației smartphone?

— Dumneavoastră judecați lucrurile acestea! Noi avem emoțiile noastre, sentimentele personajelor pe care încercăm să le întruchipăm, cu conflictele, cu situațiile, cu ridicolul, cu umorul lor…

Este acest spectacol și un proiect personal?

— Nu, Maitreyi este un personaj. Să nu confundăm lucrurile! Personajele pe care le interpretez mi le scoate viața în cale și încerc să mă achit de fiecare rol, de fiecare personaj cât pot eu de bine.

Vorbeați, într-un alt interviu, despre înclinația spre un soi de donquijotism.

— Da….

În același timp, eu urmăresc cu mare atenție ce se întâmplă cu Teatrul evreiesc din București. Faptul că e încă în viață e un semn de donquijotism?

— Nu, eu cred că e o datorie morală, pur si simplu, o datorie morală! Este o revenire peste tot a afirmării culturii iudaice. Trebuie să ne gândim la un fenomen mai larg. Poate că la noi sunt mai puțini vorbitori, dar asistăm la o oferire a sinelui evreiesc în idiș.

LĂSAȚI UN MESAJ