19.1 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Mai poate fi salvat Buziașul de la ruină? VIDEO

Aflată de peste 20 de ani în paragină și, tocmai de aceea, în bună măsură neatractivă pentru turiștii români, în primul rând, (cât despre cei străini, s-avem pardon!) și supraviețuind, practic, din impozitele plătite de societatea turistică ce mai administrează vreo două hoteluri în zonă, stațiunea Buziaș este încă un pariu irosit al turismului balnear din România. La fel ca Băile Herculane în Caraș-Severin, Buziașului îi lipsește complet o strategie fie locală, fie regională, de dezvoltare pe termen mediu și lung și de atragere, în felul acesta, a turiștilor măcar din vestul și din centrul țării. Cu toate acestea, soluțiile pentru redresarea întregii localități, oarecum paradoxal, nu lipsesc, doar că mai trebuie să existe oameni pricepuți în domeniu, care să miște rapid lucrurile!

„Stațiunea Buziaș nu este nicidecum un eșec definitiv. Acum, lucrurile stau într-adevăr prost, însă există un real interes printre oamenii de afaceri de calibru din regiune să investească sume apreciabile în stațiune. Dar pentru ca ei să facă acest lucru, solicită un alt tip de implicare atât din partea administrației orașului, cât și din partea celei județene, și, desigur, a celei centrale. De pildă, pe actualul ciclu de finanțare din fonduri europene, primăria din localitate poate depune și câștiga proiecte de ordinul zecilor de milioane de euro. Legislația privind fondurile europene pentru investiții în turism este mult mai favorabilă în prezent, în comparație cu anii trecuți, atunci când e vorba de turismul balnear”, este de părere Sorin Munteanu, managerul celei mai importante companii hoteliere din Buziaș.

Acesta a mai completat, spunând că necesarul în termen de investiții directe pentru ca Buziașul să-și schimbe total înfățișarea ponosită din prezent, este de aproximativ 30 de milioane de euro.

„Două treimi din acești bani pot fi obținuti fără probleme în viitorii cinci ani din fondurile europene girate de ADR Vest, iar restul vor veni cu siguranță de la investitorii privați. Totul s-ar schimba peste noapte în Buziaș în momentul în care aceste investiții ar prinde contur”, a încheiat Munteanu.

La rândul ei, Gabriela Petcana, managerul uneia dintre cele mai reputate agenții de turism din Banat, susține că Buziașul, grație apelor sale termale și minerale, poate redeveni ceea ce a fost în anii ’70 ai secolului trecut.

„Cu câteva investiții serioase, Stațiunea Buziaș ar putea fi vizitată și aleasă ca loc de petrecere a unor vacanțe de câteva zile, inclusiv de turiști din străinătate. Așezarea localității, clima plăcută, apariția unui SPA de mari dimensiuni sunt ingredientele care ar repune Buziașul pe harta turismului intern și extern”, a mai precizat doamna Petcana.

Alte subiecte :

Încă o veste bună pentru transportul școlar verde din județ

După ce, la începutul săptămânii, s-a semnat contractul pentru achiziția a 24 de microbuze electrice prin PNRR, Consiliul Județean Timiș a...

Sarcofagul din mijlocul Timișoarei! Fostul manej imperial și epopeea sa specială

Fostul manej imperial, construit în secolul al XVIII-lea, devenit Sala 2 a Teatrului Național din Timișoara, urmează să fie transformat complet, în urma unui...

Citește și :