Mai multe locuri de muncă, dar și șomeri în creștere, pe anul 2017, în Caraș-Severin

136
Deși, spre deosebire de anii precedenți, numărul locurilor de muncă oferite de către agenții economici din județ a crescut, rata șomajului a înregistrat de asemenea creșteri în anul 2017, în anumite perioade ale anului. Astfel, dacă numărul de şomeri înregistraţi în evidențele AJOFM Caraș-Severin existent la sfârşitul lunii decembrie 2016 a fost de 2413 persoane, acesta a crescut în primele 2 luni ale anului 2017, pentru ca apoi, în perioada martie-aprilie 2017, să se înregistreze o scădere a numărului de șomeri, urmată iarăși de o creștere constantă până la finele anului 2017, ajungand la 3961 persoane înregistrate la sfârșitul lunii decembrie.

Rata șomajului la nivelul județului Caraș-Severin a urmat o curbă asemănătoare celei a numarului de șomeri înregistrați, comparativ cu rata șomajului la nivel național, înregistrând valori mai mici.

În ceea ce priveşte repartizarea şomerilor pe sex, nivel de studii şi grupe de vârstă, la finele lunii decembrie 2017, în evidenţele AJOFM Caraş-Severin erau înregistraţi un număr de 3961 şomeri, 42,53% dintre aceştia fiind femei. Cei mai mulţi şomeri s-au încadrat în categoriile de vârstă 40-49 de ani şi peste 55 de ani, iar cei mai multi, 73,19 % dintre şomeri au nivel de calificare primar, gimnazial sau profesional.

În cursul anului trecut au fost încadrate în muncă 4.097 persoane prin Programul de ocupare a forței de muncă la nivelul AJOFM, aceasta reprezentând 85,35% faţă de numărul persoanelor preconizate a fi ocupate în anul 2017.

Realizarea Programului de ocupare a forţei de muncă este strâns legată de numărul locurilor de muncă vacante puse la dispoziţia şomerilor de către agenţii economici din judeţ, locuri de muncă mediate de către AJOFM. Astfel, dacă în decursul anului 2015 au fost oferite de către agenții economici un numar de 5.870 locuri vacante, iar in anul 2016 numărul locurilor de munca a ajuns la 3.763, în cursul anului 2017, numărul locurilor de munca oferite de către agenții economici a crescut la 4.369 noi locuri de munca.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.