”Mai liniștiți înaintea play-out-ului”

172

Victoria cu Petrolul Ploiești a încheiat o serie neagră de 6 meciuri fără succese pentru ACS Poli. ”Suntem oarecum mai liniștiți cu gândul la play-out”, spun fotbaliștii bănățeni după rezultatul de 1-0 înregistrat vineri.

”Suntem fericiți că am câștigat cu Petrolul și i-am ținut acolo jos în clasament. Cred că am meritat victoria pentru că suntem mai determinați și mai agresivi în joc. Mă bucur că am încheiat această perioadă grea fără nicio victorie. Singur în play-out vor fi meciuri grele și disputate, dar suntem acum oarecum mai liniștiți”, a mărturisit autorul unicului gol, Cristi Bărbuț.

Viziunea tehnicianului lui Poli nu diferă de cea a extremei. Florin Marin a concluzionat: ”Aceste puncte sunt foarte importante pentru noi că au fost obținute cu o contracandidată directă. Azi am fost mai organizați decât ei și cred că am avut mai mult angajament. În play-out vor fi meciuri grele dar vom avea liniște să ne pregătim. La noi lucrurile nu sunt foarte grave, financiar stăm mai bine decât alte cluburi din Liga I”.

Petrolul venise la Timișoara să obțină victoria ce ar fi readus-o cu șanse bune în lupta pentru evitarea retrogradării. ”Lupii” se întorc la Ploiești cu traista goală, ”trebuie să lăsăm capul jos și să muncim mai mult atâtă vreme cât mai sunt șanse”, a subliniat antrenorul Constantin Schumacher.

CITEŞTE ŞI: ACS Poli ia o gură zdravănă de oxigen înainte de play-out

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.