„Mai bine să vezi o dată cu proprii ochi decât să auzi de o sută de ori despre ceva” VIDEO

677

Astăzi la prânz la Palatul Administrativ a avut loc o vizită protocolară de mare însemnătate pentru județul nostru.

Noul ambasador al Republicii Federale Germania în România, E.S. domnul Cord Meier – Klodt însoțit de consulul Germaniei la Timișoara Rolf Maruhn au făcut o vizită pentru a cunoște direct de la prefectul județului Mircea Băcală și de la președintele Consiliului Județean Călin Dobra, câte ceva despre partea de vest a țării.

Într-o frumoasă și fluentă limbă română, ambasadorul a ținut să spună că este o bucurie să vină pe meleagurile bănățene. Fiind prima dată, este greu de uitat un astfel de prilej deosebit și special. „Mai bine să vezi o dată cu proprii ochi decât să auzi de o sută de ori despre ceva”, a citat dânsul un proverb.

Proverbul este valabil acum pentru dânsul ca persoană dar peste câțiva ani, în 2021, când Timișoara va fi Capitală Culturală a Europei, va fi valabil pentru sute de mii sau poate chiar milioane de oameni care, pentru prima dată, vor veni să vadă Timișoara. Lumea va putea vedea România din perspectiva unei regiuni care s-a dezvoltat într-un mod deosebit. În foarte multe din domeniile acestei dezvoltări elementul german a jucat un rol atât de apreciabil.

Germania este principalul partener comercial al țării noastre . Aproape o cincime din comerțul exterior al României se desfașoară cu Germania. Iar regiunea în care ne aflăm are o pondere decisivă la această cincime. Dar pe lângă acest element cantitativ, elementul calitativ are o un rol decisiv, pentru că ne aflăm într-o zonă de high-tech, de dezvoltare care în lume este din păcate încă prea puțin cunoscută. În toată țara, firmele germane sunt cele care oferă de lucru la aproximativ un sfert de million de oameni. Zona noastră are un aport mare la acest număr.

Al doilea mare domeniu de interes este cel educațional. Marile universități ce au și catedre de limba germană joacă un rol important. Un centru de excelență cum este Colegiul Național Nikolaus Lenau, ce este singura școală din toată regiunea care are doi laureați ai premiului Nobel nu poate fi neglijat.

Un proiect care este de suflet pentru Excelența Sa este legat de sistemul de învățământ profesional dual, ce ar trebui extins la cât mai multe școli și domenii. Despre acestă problemă s-a discutat atât la Primărie, cât şi la Prefectură și la CJT.

Firmele caută oameni bine pregătiți profesional. Trebuie subliniat că pregătirea profesională duală a fost principiul ce a dus la succes economia germană timp de decenii. În general nu prea este crezut în România cel ce spune că majoritatea conducătorilor de mari firme germane au început pregătirea în acest sistem dual.

Nu în ultimul rând trebuie amintită importanta contribuție a culturii și a vieții culturale de limbă germană la viața spirituală a orașului, incluzând aici și Teatrul German de Stat.
Ar trebui să ne ghidăm după o altă vorbă înțeleaptă: „Fă un bine dar trebuie să și vorbești despre asta”, crede ambasadorul german. Nu este suficient să fii bun, trebuie să arăți lumii că ești bun .

Tocmai proiectul Capitalei Culturale este un bun prilej să arătăm despre ce facem bine. Venirea Excelenței Sale este o ofertă către partenerii timișoreni pentru a colabora. Este valabil pentru toate organizațiile partenere din economie, cultură dar și etnice, cum este cea germană, ce are încă un rol deloc de neglijat ca punte între cele două culturi și țări.

„Logica unei prime vizite a unui ambaador este să meargă în acele centre care prezintă interes din punct de vedere german dar și pentru țară. România însă este o țară cu extrem de multe fațete și… voi merge în următoarea etapă și în regiuni poate mai puțin relevante, care eventual mai au de-a face sau au avut legătură și cu elemente ale etniei germane. Iar într-un timp previzibil vreau să cunosc toată țara. Mâine voi merge și în Banatul de munte”, a adaugat Cord Meier – Klodt la impresiile ce le-a împărtășit timișorenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.